Fie că aduce în discuţie pasiunile comunităţii, fie deschiderea acesteia către proiectele oferite de Uniunea Europeană sau investiţiile în produsele eco, primarul comunei Romos, Mircea Pătrânjan (foto), ştie că există o serie de lucruri care să-i mulţumească munca de prim gospodar, începută în anul 1996.
Afaceri cu miros de trandafiri…
Zona „eco“ este din ce în ce mai des atacată de cei care o consideră o rampă de lansare într-o poveste de succes. Cântărite la bani mulţi, aceste produse încă sunt în regim de pionierat în România, ceea ce asigură celor implicaţi, un avantaj de nişă. “Anul trecut, în comuna Romos, au luat naştere două afaceri, cărora le preconizez un drum ascendent. Este vorba de investiţia într-o cultură de afine şi respectiv una de trandafiri. Anul acesta, s-a mai adăugat încă una, cea de căpşune. Cu siguranţă, piaţa de desfacere va căpăta amploare şi în România, nu doar în Occident, existând deja în derulare contracte de furnizare pentru recoltele celor trei investitori. După cum se ştie, petalele de trandafiri sunt renumite pentru tot soiul de ramuri food şi non-food (dulceţuri fine, ulei, esenţe de parfum etc.), la fel şi afinele şi căpşunele (băuturi, sucuri, dulceţuri, compoturi, medicamente, cosmetice etc.), deci, sunt şi necesare”, a precizat Mircea Pătrânjan, edilul din Romos.
…Şi iz european
Nici restul comunităţii nu s-a ferit de activităţile investiţionale. De data aceasta, cele realizate cu bani europeni. “Avem în plină derulare circa 16 dosare pentru partea de apicultură, plus câteva zeci pe partea fermelor de subzistenţă şi încă vreo câteva mai sunt depuse spre aprobare. La primărie s-a organizat o şedinţă publică de informare pe această temă, şedinţă la care au participat toţi cei interesaţi să subscrie. APIA a dat o mână de ajutor cu prezentarea posibilităţilor de aplicare şi promovarea acestora. Cât despre primărie, urmează să primim ultima tranşă de bani (în cadrul proiectului câştigat pe Măsura 322) la lucrările de apă şi canal, pentru care s-au făcut deja şi probele. Mai avem depus, de asemenea, un proiect privind alimentarea cu apă în satul Vaidei, accesat pe fonduri de mediu, cu o valoare de 5.800.000 de lei, iar în această sesiune, mai vizăm un proiect pe Măsura 313 (centru de informare turistică), pentru că avem cu ce ne mândri: de la aer curat, la peisaje superbe, luciu de apă, pescării şi lista poate continua. A venit timpul să avem turism, deoarece cu drumurile şi infrastructura, putem spune că stăm bine. Pe ici, pe colo, câteva uliţe care mai trebuie modernizate, în rest, le-am cam rezolvat”, încheie, mulţumit, Mircea Pătrânjan.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…