O femeie de 72 de ani a fost descoperită decedată într-un apartament din Petroşani, iar din primele date bătrâna ar fi murit în urmă cu mai bine de o lună de zile.
Vecinii femeii au fost cei care au alertat autorităţile, după ce n-au mai văzut-o de o lună de zile. Pentru că în ultimele zile de sub uşa apartamentului în care locuia venea un miros greu, oamenii au chemat pompierii din Petroşani ca să intre în locuinţa bătrânei pentru a vedea ce s-a întâmplat cu ea. Pentru a putea interveni, pompierii s-au urcat cu scara până la etajul trei al blocului, iar în apartament au găsit-o pe bătrână zăcând goală în bucătărie. Imediat la faţa locului a fost adusă o echipă de criminalişti din cadrul Poliţiei Petroşani, însă din primele cercetări femeia nu ar fi fost victima unei agresiuni. Legiştii vor stabili însă cauzele care au provocat decesul acesteia, iar în funcţie de rezultatul lor ancheta poliţiştilor va merge mai departe. Singurele rude ale femeii sunt fiica acesteia, despre care cunoscuții spun că nu se afla în relații prea bune cu mama sa, şi un nepot. (Maximilian Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…