Gest teribil al unui bărbat de 54 de ani din localitatea Petrila. Acesta şi-a tăiat gâtul în apartamentul în care locuia împreună de tatăl său, apoi a ieşit în mijlocul străzii, unde a fost găsit într-o baltă de sânge şi aproape îngheţat. Starea sa este extrem de gravă, iar medicii sunt rezervaţi.
Incidentul care a şocat micuţa localitate minieră din estul Văii Jiului a avut loc ieri dimineaţă, în jurul orei 5, iar martori au fost câţiva vecini care l-au văzut pe bărbat într-o baltă de sânge. Oamenii au crezut că a fost victima unui hoţ sau implicat într-o altercaţie şi au sunat imediat după ajutor. Echipele de prim ajutor ajunse la faţa locului au constatat că bărbatul, Gelu Crişan, de 54 de ani, avea o tăietură profundă în jurul gâtului şi era aproape îngheţat, însă avea semne vitale. Dus de urgenţă la spitalul din Petroşani, starea bărbatului s-a ameliorat însă leziunile sunt foarte grave şi medicii sunt rezervaţi.
Poliţiştii din Petrila au demarat imediat o anchetă şi, iniţial, au luat în calcul două ipoteze. Potrivit comisarului Alexandru Scafariu, din cadrul Poliţiei Petrila, ancheta a luat în calcul posibilitatea ca bărbatul să fi fost victima unei tentative de omor sau a unei tentative de sinucidere. Ulterior, cercetările efectuate au stabilit faptul că victima, care a mai avut tentative de suicid, şi-a provocat singură leziunile, în apartamentul în care locuia, cu ajutorul unui briceag.
Vecinii lui Gelu Crişan spun că omul era de o perioadă tot mai abătut, mai ales după ce a rămas singur acasă, dat fiind faptul că tatăl său se îmbolnăvise şi era internat în spital. ”A mai fost la Zam, avea probleme şi stătea singur dacă bătrânul a intrat în spital. Nu avea cine să se ocupe de el, să-l calmeze”, a spus o vecină a victimei. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce l-a determinat pe bărbat să încerce să se sinucidă.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…