Comunitate

Deşeurile menajere din Turdaş sunt transportate în judeţul Sibiu

04-Primar-Turdas-1Magdalena Şerban

Începând de luna trecută, deşeurile menajere din comuna Turdaş sunt transportate în judeţul Sibiu (localitatea Cristian), fiind schimbat operatorul care asigura serviciul de salubritate. Asta implică implicit un tarif mai mare.

„Până acum, am avut serviciul asigurat de cei de la Goscom Orăştie, însă nemaideţinând licenţă în acest domeniu, a trebuit să schimbăm societatea contractată. Aşa că am contractat o firmă din Cugir. Vă daţi seama, una era ca gunoiul menajer să fie transportat pe o rază de trei kilometri, adică la Orăştie, şi alta e la peste 100 de kilometri, la Cristian. Nefiind organizată licitaţia pentru operatorul regional, fiecare dintre primari trebuie să se descurce cum poate. Deponeul ecologic de la Cristian este salvarea noastră, până se va face cel mult aşteptat, de la Bârcea Mare. Problema este că tariful per persoană va fi mai scump, din cauza kilometrilor care s-au înmulţit. Dacă până acum se practica un preţ de patru lei de persoană, de acum încolo el va fi şase lei. Gunoiul trebuie ridicat, depozitat, încărcat în altă maşină mai mare decât cea cu care se colectează şi apoi transportat la Cristian. Cum groapa de acolo este foarte solicitată, inclusiv cei din judeţul Alba ducând deşeurile la ei, şi preţurile sunt pe măsură”, a arătat Remi Bocşeri (foto), primarul din Turdaş.  Acesta a mai spus că în toate satele aparţinătoare există pubele, inclusiv pentru colectarea selectivă. Deşeurile sunt ridicate de două ori pe lună, iar contractarea s-a făcut direct de primărie, ulterior, administraţia urmând să recupereze banii de la populaţie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura