Actualitate

Deși căminul de seniori avea acreditare de la Ministerul Muncii, au pus lacătul pe el. Cum a reușit fostul prefect și acoliții săi să distrugă o afacere corectă

E foarte simplu să distrugi vieți și afa­ceri. O poate face oricine, nu e nevoie de sen­ti­mente prea multe. Cum e să fii în cam­panie electorală, să le zici hunedorenilor că vrei să muncești pentru ei, dar, de fapt, să ai în spate lucruri pe care mulți nu le cunosc, dar care i-au marcat pe alții?

Mințiți, mințiți și mințiți
Mai țineți minte scandalul cu căminele de bătrâni? A fost și gata. Ce s-a întâmplat, în județ? Au fost distruse niște afaceri le­gale, corecte, vieți omenești, iar apoi totul s-a fâsâit. Pentru că, atât fostul prefect Călin Marian, cât și șefa de la Agenția Jude­țeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Laura Sabău, dar și șeful ITM, Adrian Bozdog, au reușit, e adevărat, să dis­trugă afacerea deținută de Evelina Pasconi, un cămin de bătrâni care func­ționa perfect legal și unde seniorii se simțeau foarte bine, fiind foarte bine tratați. Numai că, ce nu au reușit vremurile, a făcut Călin Marian și cei de la instituțiile statului. Candidatul liberal la președinția Consiliului Județean este acuzat de Evelina Pasconi că i-a pus lacăt căminului de bătrâni pe motiv că nu deține acreditarea de la Ministerul Muncii. Anul trecut, când a izbucnit scandalul cu azilele, aparținătorii care aveau cazați la Căminul „Casa Divină” din Cristur, proprietar fiind Evelina Pasconi, au mers la prefect (n.r.-pe atunci Călin Marian era prefectul județului) să îl întrebe de ce vrea să închidă căminul unde ei aveau bunici, părinți. „Răspunsul dom­nului prefect a fost că nu deținem acre­di­tarea serviciilor sociale. De fiecare dată când am avut controale de la ITM; AJPIS, ISU, Poliție, mi s-a spus că toate sunt din ordinul prefectului și că trebuie să mi se închidă azilul. Și în instanță am cerut ca prefectul să arate dovada că nu deținem toate documentele ne­cesare funcționării azilului. Nu s-a în­tâm­plat asta. Pentru că aveam toate actele, eram în regulă, oamenii erau foarte mulțumiți de serviciile noastre. Când eram pe punctul de a ne închide afacerea, mai multe persoane aflate la noi în azil au murit, de supărare că trebuie să plece de acolo. Aparținătorii erau disperați, au bătut pe la toate ușile, dar nimeni nu i-a băgat în seamă. Am fost amendați, cei de la ITM au făcut abuz în serviciu, de la AJPIS, la fel, Poliție, tot așa. De ce? Pentru că așa li s-a ordonat de către prefectul de atunci. Trebuia să mi se închidă afacerea, iar asta s-a putut face din cauză că fostul prefect le-a dat ordin celor din instituțiile deconcentrate să facă presiuni și să încalce legea. Cu asta se ocupă fostul prefect. Cu asta se ocupă unii directori de la deconcentrate, ne închid afacerile, distrug vieți, deși ai toate în regulă, plătești taxele la stat. Se cred Dumnezei, iar asta nu este în regulă. Și ca mine au pățit mulți, dar nu au curaj să spună public. Oameni ca și Călin Marian, directoarea de la AJPIS, directorul de la ITM, sau de la IPJ niște angajați, nu au ce căuta pe aceste funcții. Strigătul meu de disperare este pentru ca aceia care pot să aducă totul la normalitate, să o facă. Oameni ca cei care conduc acum unele instituții din județ trebuie să plece de acolo! Asta, dacă vrem să avem o viață bună și cinstită”, a spus Evelina Pasconi pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Avea acreditare, dar nu a vrut nimeni să știe
Dovada că toți acești șefi și șefuleți, Călin Marian, Laura Sabău, Adrian Bozdog mint în cazul căminului de seniori pe care l-a deținut Evelina Pasconi este documentul primit luna trecută de către aceasta din urmă.
Este vorba despre „Decizia de retragere acreditare furnizor de servicii sociale” în cazul căminului respectiv, document care are data de 14 aprilie 2024. Atenție, azilul res­pectiv i-a fost declarată insolvența (la Tri­bu­nalul Hunedoara) în 21 august 2023. Cu alte cuvinte, căminul avea toate actele necesare, totul a fost doar o mascaradă orchestrată de Călin Marian.
„Pentru că mi-au distrus afacerea, am apelat la Casa de Avocatură Piperea și Asociații, îi voi da în judecată și le cer daune celor care au distrus ceva ce funcționa corect și bine”, a adăugat Evelina Pasconi. (S.P.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago