Categories: ActualitateFlash

Deşi reprezentanţii Primăriei Deva afirmă că şi acolo s-a făcut dezinsecţie . Locuitorii din zona Căprioara susţin că sunt terorizaţi de ţânţari

Sorina Popa

Zeci de familii din Deva care locuiesc în zona Cabanei Căprioara au sunat la redacţie, nemulţumite că nu s-a făcut dezinsecţia aici. Oamenii susţin că nu mai pot ieşi din case, din cauza ţânţarilor.

După ora 18, sunt roiuri, roiuri de insecte
”Este un dezastru!”, asta spun cei care locuiesc pe străzile Nucet, Lujerului şi altele. ”Am fost tot cu ochii pe cer, din 12 iunie, când au anunţat cei de la Primăria Deva că vor face dezinsecţia avio. Dar, am rămas cu uitatul pe cer, şi atât. Nu a fost nici un avion, nici o dezinsecţie aici, în zona unde locuim noi”, au spus mai mulţi cetăţeni de pe străzile amintite.
”Plătim impozite, locuim în intravilanul municipiului Deva. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă! Angajaţi ai Primăriei Deva ne mint, iar noi rămânem cu ţânţarii care sunt peste tot. În loc să se facă dezinsecţia, avem tot mai multe insecte aici, nu putem ieşi din casă din cauza lor. Cine trebuie să meargă la serviciu sau cine are curajul să plece de acasă, a păţit-o. I-au muşcat ţânţarii pe unii dintre vecini, de au fost nevoiţi să se ducă la medic să îi panseze”, a spus un devean care locuieşte în zona Cabanei Căprioara. ”Să vină cei de la primărie să vadă câţi ţânţari sunt. După ora 18, vin în roiuri. Atunci să te ţii”, a adăugat un alt locuitor al zonei respective.
Una peste alta, oamenii sunt extrem de nervoşi şi iritaţi. În primul rând, afirmă aceştia, pentru că salariaţi ai Primăriei Deva au minţit. Apoi, că nu se ia nici o măsură şi nu se face dezinsecţia aşa cum trebuie, deşi au făcut numeroase sesizări în acest sens.
Se ştie că orice contract încheiat între instituţii şi firmele specializate precizează că lucrările de dezinsecţie, deratizare se execută nu numai după un program stabilit, dar şi ori de câte ori este nevoie. În aceste condiţii, ce trebuie să facă aceşti deveni ca să scape de ţânţari? Să iasă în stradă, să protesteze în faţa primăriei?

Primăria zice: în zona Căprioara s-a făcut dezinsecţie avio
MESAGERUL HUNEDOREAN a solicitat Biroului de presă al Primăriei municipiului Deva datele despre acţiunile de dezinsecţie din zona Căprioara.
Iată răspunsul primit: ”Firma care execută activitatea de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare în municipiul Deva şi localităţile aparţinătoare este SC Coral Impex SRL Ploieşti. Este un contract de concesiune şi este încheiat pe o perioadă de 4 ani, adică 07.03.2018 – 07.03.2022. Valoarea contractului este de 487.613,99 lei/an. Dezinsecţia terestră se realizează de cinci ori pe an, în perioada mai-septembrie, în toate cartierele oraşului. Dezinsecţia avio se face de două ori pe an, respectiv lunile iunie şi august, pe toată raza municipiului Deva şi a localităţilor aparţinătoare. În zona cabanei Căprioara a fost realizată dezinsecţia avio joi, 13 iunie 2019 şi vineri, 14 iunie 2019”.
Acum, nu ştim cine are dreptate. Locuitorii din zona Cabanei Căprioara, care susţin că nu au văzut urmă de avion făcând dezinsecţie în respectiva zonă şi că nu mai ştiu ce să facă să scape de insecte? Sau reprezentanţii Primăriei Deva, care ne-au comunicat în scris că s-a efectuat dezinsecţia avio timp de două zile?

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cei de la Primarie mint prost. Prima data au afirmat ca s-a stropit in data de 13 iunie. Aroganti cum sunt, acum afirma ca s-a stropit si in data de 14. De ce nu dovedesc cu diagrama de zbor? Si sa mai afle dumnealor ca un avion este mai mare decat un tantar si ar fi fost imposibil sa nu fie vazut!!!
    Dar iata cum functionarii Primariei cunfunda tantarii cu avioanele...
    Si daca ne-am resemna si am accepta minciuna, tabtarii sunt tot aici! Deci cum v-ati facut treaba domnilor si ce aveti de gand sa faceti in continuare? Stiut fiind faptul ca trebuie stropite si zonele impadurite din jurul orasuluI! Asta ca sa nu aruncati banii de pomana. Ca dispretuiti cetatenii Devei, care platesc impozite..Cu asta ne-am obisnuit dar ce faceti cu copiii care sunt la Caprioara? Veniti in Tabara la Caprioara!....

  • Ce-ti mai place shaorma si tie !?!?!?! Exact cum ti-a placut si munca toata veatza, ham-ham-ule.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

23 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

24 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

24 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago