Despăgubirile pentru imobilele şi terenurile expropriate în urma construirii barajului de acumulare Mihăileni, de pe cursul râului Crişul Alb, au intrat în procedură de plată, în acest sens fiind alocată o sumă de peste 161.000 de lei de către Administraţia Bazinală de Apă Crişuri.
Suprafața cea mai mare
„După faza de analiză, comisia de expropriere a hotărât acordarea de despăgubiri pentru 80 la sută din proprietarii identificaţi conform HG nr. 612/2022 care au depus documentele necesare. Pe 19 decembrie 2023, pentru exproprierile aferente UAT Buceş, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a depus spre plată suma de 161.675 de lei reprezentând valoarea pentru expropierea aferentă unui număr de 94 de despăgubiri”, a informat, miercuri, Prefectura Hunedoara.
Două unităţi administrativ-teritoriale (UAT) – comunele Buceş şi Crişcior, sunt incluse în coridorul de expropriere a lucrării de pentru acumularea Mihăileni. Deoarece comuna Buceş reprezintă suprafaţa cea mai mare a coridorului de expropriere, procedura a fost iniţiată cu prioritate în acest UAT. „Facem paşi importanţi în realizarea acestui obiectiv, atât de important pentru locuitorii acestor comune! Acumularea de la Mihăileni, pe râul Crişul Alb, va asigura necesarul de apă pentru alimentarea populaţiei şi a activităţilor economice din zona Brad, Crişcior, dar şi a altor consumatori aflaţi în aval de baraj. Demersurile au fost iniţiate cu ani în urmă, procesul fiind unul de lungă durată, dar observăm că paşii sunt respectaţi. Voi urmări în continuare, cu mare atenţie, întregul proces!”, a declarat prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian.
Aproape 200 de milioane de lei
În prezent, alimentarea cu apă a localităţilor Brad şi Crişcior se face din sursa Crişcior, atât din subteran, cât şi de suprafaţă, cu un debit mult sub cel necesar. În acest context, apreciază autorităţile, singura soluţie viabilă este finalizarea acumulării permanente Mihăileni.
Pe lângă asigurarea necesarului de apă, prin acumularea Mihăileni se vor atenua în mod semnificativ viiturile din lunca Crişului Alb, pe sectorul Mihăileni – Vaţa.
„În cifre vorbind, Acumularea Mihăileni va proteja de inundaţii: 16.845 de locuitori, 414 gospodării, 2.000 ha teren agricol, 36 km drumuri şi 45 km de cale ferată”, a anunţat Instituţia Prefectului Hunedoara.
Valoarea totală a investiţiei de la Mihăileni este de 167,88 milioane de lei şi include barajul cu descărcător central, evacuatorul de ape mari, regularizarea râului în aval de acumulare, drumul şi sediul de exploatare, devierea drumului DN 74 Brad – Abrud, precum şi strămutarea gospodăriilor aflate în cuveta lacului de acumulare.
Lucrările de construcţie ale barajului lacului de acumulare Mihăileni, de pe râul Crişul Alb, au fost finalizate în martie 2022, după 36 de ani de la debutul acestora. Lacul poate reţine un volum de apă de peste 10,3 milioane de metri cubi şi are o suprafaţă de 119 hectare. Înălţimea barajului lacului de acumulare este de 35 de metri, construcţia fiind realizată din balast, anrocamente şi beton. (A. N.)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…