Din respect pentru toţi cei care au investit şi au crezut în mine, pentru toţi cu care am împărţit zilele şi anii ce au trecut, pentru toţi concetăţenii mei, trebuie să aduc câteva rânduri în justificarea acestei decizii.
Mai întâi de toate, sunt o persoană ce crede în evoluţie şi schimbare. O abordare evolutivă a lucrurilor, reclamă întotdeauna nevoia de schimbare.
De-a lungul vieţii mele am avut locuri de muncă, ce au însemnat asumare, conducere şi organizare. Am înţeles întotdeauna cerinţele şi nevoile oamenilor şi am în structura mea nevoia de a ajuta şi de a mă apleca asupra a tot ce ţine de valoarea umană.
Aşa fiind, cred în tot ceea ce am făcut în calitate de manager al SJU Deva. Cred că, împreună cu întreaga echipă de medici, cu întregul corp al asistentelor, infirmierelor, îngrijitoarelor, brancarzilor, registratorilor medicali, a personalului administrativ şi a personalului auxiliar, am reuşit să punem bazele unui spital modern pentru judeţul Hunedoara şi nu numai.
Aici aş aminti, cu titlu de exemplu, câteva din proiectele concretizate de-a lungul timpului:
– acreditarea CoNAS a spitalului, expresia gradului de satisfacţie a pacienţilor cu respectarea drepturilor acestora, certificând calitatea serviciilor în sănătate.
– iniţierea cu succes a unui nucleu de prelevare de organe, ţesuturi şi celule, agreat de A.N.T.
– reabilitarea completă a mai multor secţii ale spitalului, ceea ce a adus un grad sporit de confort şi siguranţa pacientului.
– achiziţii de echipamente şi aparatură medicală, strict necesară desfăşurării actului medical modern.
– preocupare continuă pentru asigurarea necondiţionată a accesului pacienţilor la actul medical şi altele.
Desigur, ar mai fi multe de făcut, însă bazele unui serviciu medical modern au fost puse. Dacă acest lucru se poate încadra într-o minimă noţiune de reformă, eu mă declar mulţumit. Dacă însă, am reuşit să reformăm ceva, credinţa mea este că se poate şi mai mult.
Cei care vor veni vor putea, tot aşa cum, pentru cei care vor pleca viaţa nu se opreşte în loc. Ţine doar de tine să dovedeşti ce poţi şi să te aşezi în algoritmul vieţii în felul în care vezi tu lucrurile.
Atunci când nu există o viziune comună, când, cu orice preţ, lucrurile se vor a fi schimbate, când tot ce ieri ai apreciat mâine urmează a fi blamat, când barierele respectului faţă de semeni sunt trecute cu bocancii, realizezi că vine un… punct… şi de la capăt.
Le mulţumesc tuturor celor care m-au investit cu încredere şi îi sfătuiesc pe toţi cei ce îşi desfăşoară profesiile şi munca în cadrul SJU Deva, să continue să facă acest lucru cu demnitate, în ciuda unor speculaţii şi încercări de denigrare apărute în spaţiul public. Să fie mândri de ceea ce au făcut şi ceea ce vor face, pentru că doar ceea ce faci rămâne în urma ta. În rest… verba volant.
Călin Mircea Laza
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Hai ma la furat cu gargara asta ,in tine a crezut doar Molot si sti tu de ce, acreditarea CONAS A FOST FACUTA DE TOATE SPITALELE DIN TARA, SI NU AI FACUT O TU , care oricum nu te pricepi ,ci oameni din subordine.
Asa ca ciocul mic ca nu aveai ce cauta pe functia aia,numai ca toti sinteti numiti la inceput interimari,pe urma urmati tot felul de cursuri ca sa va legalizati ilegalitatea numiri.
Nu au facut-o oamenii din subordine ci firma privata de consultanta in management, platita din bani publici, iar ca lucrurile sa fie sigure si sa mearga ca unse, a "uns" si el pe cine a trebuit cu sume consistente.
Se stie unde, la cine, cand si cine au fost "carausii" !!!