Categories: Actualitate

Despre maidanezi, fără populism şi miorlăit

Volodia Macovei

În ultimele două săptămâni, Deva s-a umplut de câini vagabonzi. Un fenomen extrem de ciudat, pentru că toată vara a fost linişte şi pace prin centrul oraşului, din punctul de vedere al maidanezilor. Şi, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, reîncep discuţiile, pro şi contra, legate de soarta acestor câini amărâţi, care nu au nici o vină că ajung să fie mărul discordiei în oraşele româneşti.

De-a lungul timpului, s-au încercat tot felul de soluţii, s-au investit nervi, bani, vorbărie multă, s-au adus vedete internaţionale pe la Bucureşti, dar problema maidanezilor nu s-a rezolvat în nici un fel. Mai mult, unele primării, crezându-se mai isteţe, au făcut gesturi mizerabile, luând haite de câini de prin propria ogradă şi lăsându-le la marginea altor oraşe.
În judeţul Hunedoara, s-a pus de un adevărat serviciu centralizat, care să rezolve global problema. Dar, centralizarea unei astfel de probleme e doar un drum înfundat, pentru că problema câinilor vagabonzi este, la nivelul fiecărei localităţi, diferită. În acelaşi timp, disputele aprinse între radicalii dezbaterii, cei care vor să fie lăsaţi în viaţă şi hrăniţi toţi câinii fără stăpân şi cei care doresc eutanasierea tuturor lătrătorilor fără proprietar, încurcă lucrurile şi mai tare. Dreptatea o fi ea la mijloc, ca întotdeauna, dar nu poate fi acceptată soluţia populară că unii câini pot fi păstraţi pe lângă bloc, hrăniţi de locatari, iar alţii, fără adopţie locativă, să fie destinaţi soluţiei finale, când nu mai este loc prin adăposturi. Ca un făcut, tocmai când miroase a criză, apar şi cazurile cumplite, mediatizate cu sârg, cum e cel al copilului sfâşiat de javrele nervoase de pe maidan. În faţa unor evidenţe atât de tragice, tabăra soluţiei finale pare să câştige: totuşi, viaţa omului e mai importantă decât cea a potăii fără stăpân.
În realitate, cu un comportament duplicitar şi leşinat, autorităţile nu au făcut niciodată un pas decisiv în rezolvarea problemei. S-au creat adăposturi prost administrate, s-au cheltuit bani aiurea pe sterilizare, fără nici un rezultat. Nu era nevoie decât de o decizie clară, inteligibilă: câţi câini avem de strâns de pe străzi, câţi putem găzdui şi hrăni în adăposturi şi câţi nu mai au viitor, pentru că nu pot fi „gestionaţi” sub nici o formă. Fără populism şi miorlăit a pagubă. Pentru că soluţia nu este să ne ferim de câini!

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…

2 ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…

2 ore ago

Bulina neagră

Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…

2 ore ago

„Cel de-al Treilea Război Mondial nu mai este o posibilitate îndepărtată, a început deja“, susțin unii experți

Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…

2 ore ago

Minori acuzați de tâlhării, prinși după o razie a polițiștilor

Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efec­tuat o razie pentru asigurarea unui climat de…

2 ore ago

Recidivist din Hunedoara, condamnat pentru că a spart conturile de Facebook ale unei adolescente

Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…

2 ore ago