Se zice că omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie. Pornind poate şi de această zicală, deşi ne aflăm la începutul verii, am vrut să aflăm cât cheltuie primarii din bugetul local pe lucrările de… deszăpezire. Ştim că atât la Deva cât şi la Hunedoara, edilii au încercat să le facă viaţa mai uşoară mai ales şoferilor şi au pus tunurile pe firmele care au câştigat aceste contracte pe care se bate toată lumea. Nici nu a fost o iarnă lungă, aşa că lucrurile se pare că au fost bune pentru societăţile care prestează serviciile de deszăpezire.
În municipiul Hunedoara, în sezonul de iarnă 2016-2017, primăria a cheltuit cu deszăpezirea suma de aproximativ 163.000 de lei. Cea mai mare sumă în lunile de iarnă, a fost de 60.000 de lei, în perioada 11-20 ianaurie 2017. Serviciul de deszăpezire în municipiul Hunedoara îl deţine firma Proserv, potrivit datelor furnizate de biroul de presă al instituţiei.
Dacă la Hunedoara, administraţia a fost mai „zgârcită” în ceea ce priveşte cheltuirea banului public pe serviciul respectiv, la Deva, lucrurile nu au stat la fel. Din datele furnizate de reprezentanţii Primăriei municipiului Deva, rezultă că „suma decontată pentru deszăpezirea drumurilor în sezonul de iarnă 2015-2016 a fost de 501.291,29 lei, inclusiv TVA. În sezonul de iarnă 2016-2017 suma a fost de 1.495.489,18 lei, inclusiv TVA. Conform Cap. II, art. 2 alin. 1 al Contractului nr. 45354/30.12.2014 privind delegarea gestiunii prin concesiune a activităţii de deszăpezire, încheiat între Municipiul Deva şi S.C. Salubritate S.A. Deva, sezonul de iarnă se desfăşoară în perioada 15 noiembrie-15 martie”, se arată într-un comunicat al Primăriei Deva.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…