Cristina Ghenea
Nenorocirile petrecute în ultima vreme, din cauza acumulărilor şi scăpărilor de gaz metan, au băgat frica în oameni. Mulţi, însă, nu ştiu că o astfel de situaţie ar putea fi evitată, cu ajutorul unui detector de gaz, aparat al cărei montare este obligatorie, prin lege, în locuinţele cu geamuri termopan.
Sunt foarte eficiente
Potrivit normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, montarea detectoarelor de gaz este obligatorie în cazul locuinţelor cu termopane, indiferent de grosimea geamurilor. Specialiştii spun că aceste aparate sunt extrem de eficiente şi că detectează până şi cele mai mici scăpări de gaz, iar în acel moment, sistează automat alimentarea în întreaga locuinţă. „Detectoarele de gaz dau rezultate foarte bune, în cazul în care sunt de calitate şi sunt corect montate. Ele pot fi procurate din magazine sau de la firme specializate în comercializarea aparatelor alimentate cu gaze naturale şi se instalează de societăţi autorizate de ANRE, pentru activităţile care implică intervenţii asupra instalaţiei de utilizare a gazelor naturale. E.ON Gaz va aviza proiectul din punct de vedere tehnic şi, ulterior instalării detectorului, va efectua recepţia şi va dispune punerea în funcţiune a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale“, spune Sorin Balica, administratorul unei firme de profil din Deva.
Preţuri de câteva sute de lei
În ceea ce priveşte costul unui astfel de aparat, în magazine, preţurile pornesc de la 145 de lei şi pot ajunge până la 200 de lei, însă de cele mai multe ori, calitatea acestora lasă de dorit. De altfel, în general, clientului nu i se oferă şi o garanţie şi nici montarea nu este asigurată. În schimb, detectoarele de gaz mai pot fi achiziţionate şi de la firmele specializate în instalaţii, unde preţurile variază între 450 şi 600 de lei. În acest preţ, intră atât montarea autorizată, cât şi o garanţie de câţiva ani, iar clientului îi mai rămâne de plătit proiectul, care costă 100 de lei, şi avizarea acestuia, pentru care mai e nevoit să scoată din buzunar circa 80 de lei.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…