Actualitate

Deţinuţii de la Bârcea Mare, mulţumiţi de condiţiile de detenţie

Natalia Bumbac03 Penitenciar BARCEA

Aşa cum se cunoaşte deja, condiţiile din penitenciarele româneşti nu sunt cele mai bune, iar în unele cazuri sunt la limita suportabilităţii.
Celulele aglomerate, hrana de proastă calitate sau prezenţa paraziţilor de tipul ploşniţelor îi determină pe mulţi deţinuţi să se adreseze cu petiţii la organismele europene, care le dau aproape de fiecare dată câştig de cauză, iar statul român ajunge în situaţia de a le plăti despăgubiri. Cu toate acestea, conform datelor furnizate de reprezentanţii Penitenciarului Bârcea Mare, aici, lucrurile sunt sub control. Închisoarea are suficiente locuri de cazare, în prezent, fiind 952 de persoane private de libertate, iar capacitatea penitenciarului fiind de 1.120 de locuri. Mai mult de atât, potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare, Florin Berar, nici un deţinut nu s-a plâns în ultima perioadă cu privire la condiţiile de detenţie. Pedepsele celor încarceraţi aici sunt sub cinci ani de privare de libertate, iar regimul închisorii este deschis şi semideschis. Arestaţii au posibilitatea să muncească, iar unii dintre ei, aşa cum ne-a comunicat Florin Berar, au scris şi lucrări ştiinţifice recunoscute, benefiiciind de reducerea pedepsei, aşa cum prevăd legile în vigoare.

One thought on “Deţinuţii de la Bârcea Mare, mulţumiţi de condiţiile de detenţie

  • Legea prevede ca ,detinutii au dreptul de a comunica online cu familia ,de ce directorurl de penitenciar nu vrea sa le acorde acest dept de a petitiona online catre autoritati ?

    Detinutii care nu sunt scosi la munca si care nu sunt cautati de familie ,au dreptul la schimburi de haine ,chiloti , sosete ,tricouri ,treninguri ,hartie igienica ,pasta de dinti ,dero ,sapun ,sampon pentru dus din partea institutiei ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura