Categories: Comunitate

Deva, gazda Forumului de Mobilitate Metropolitană

Oana Mihnea

Ieri şi astăzi, în municipiul Deva se desfăşoară cea de-a şasea ediţie a Forumului pentru Mobilitate Metropolitană. Tema acestui eveniment este legată de implementarea unor tehnologii inovative pentru optimizarea serviciilor de transport public.

În perspectivă, autobuzele electrice
Organizatorii, Asociaţia pentru Mobilitate Metropolitană (AMM) şi Primăria municipiului Deva, s-au adresat prin intermediul acestui forum autorităţilor locale, centrale şi regionale, operatorilor de transport, firmelor producătoare, dar şi unor reprezentanţi ai BERD, ai Parlamentului European şi ai Comisiei Europene. În Piaţa Unirii există o expoziţie tehnică de autovehicule de transport persoane.
„Am făcut o evaluare a zonei Deva şi am văzut că într-un areal de 30 de kilometri sunt aproximativ 200.000 de locuitori, o populaţie importantă în vecinătatea unui aeroport internaţional, cum este cel de la Sibiu. Sunt multe argumente care au contribuit la selecţia unui oraş ca Deva, pentru a fi gazda unui astfel de forum internaţional“, a declarat Ştefan Roşeanu, directorul general al AMM. Acesta a mai menţionat că există deja norme europene şi termene care prevăd înlocuirea variantelor clasice de transport local cu tehnologii nepoluante până în anul 2030. Până în anul 2020 este de aşteptat ca marile oraşe să cumpere cel puţin 100 sau 120 de autobuze electrice.

Transport local modern în Deva
Administraţia locală deveană îşi doreşte un transport public urban de persoane care să se ridice la standarde europene. „Este una din ambiţiile mele să avem un transport public local civilizat şi modern. Din păcate, anul trecut, când am început procedura de licitaţie pentru atribuirea transportului local, nu a venit nimeni, deşi nu am cerut nimic în plus faţă de normele naţionale şi europene. Anul acesta l-am scos în Jurnalul Naţional, unde trebuie să stea un an de zile şi sperăm ca cineva să răspundă acestor cerinţe, mai ales că sunt operatori şi producători mari în Europa. Ne dorim un transport local civilizat, cu microbuze care nu se ridică la costuri exagerate şi un operator modern de care să fie mulţumiţi toţi cetăţenii. Sperăm ca anul viitor pe vremea aceasta să avem un transport nou, care să lege şi Cetatea Devei de Castelul Corvinilor, iar pentru asta ne dorim un autobuz cu etaj care să circule pe timpul verii pe această rută“, a precizat Petru Mărginean (foto stânga), primarul municipiului Deva.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago