Categories: Actualitate

Deva, popas pentru traficanţii de migranţi

Mai mulţi indivizi au fost trimişi în judecată după ce au transportat migranţi sirieni şi irakieni pe ruta Bucureşti-Sibiu-Deva şi apoi la frontiera de vest a ţării, cu intenţia de a-i duce în spaţiul Schengen.

Potrivit unor surse, centura municipiului Deva era locul în care traficanţii îşi schimbau maşinile cu migranţi astfel încât să poată trece neobservaţi până la graniţă. Operaţiunea ”JIHAD” a fost  derulată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti de cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT, iar anchetatorii spun că grupul infracţional organizat era format din cetăţeni români, precum şi străini, ce acţionau pe diferite paliere, respectiv recrutare, găzduire, îndrumare, apoi transport spre graniţa de vest a României. Astfel, membrii grupării ar fi racolat şi transportat migranţi, cetăţeni sirieni şi irakieni, ce doreau să tranziteze graniţele mai multor state, cu intenţia de a ajunge în spaţiul Schengen. Au fost depistaţi opt migranţi (patru femei, trei copii şi un bărbat de cetăţenie siriană şi irakiană), care urmau să treacă fraudulos frontiera de stat a României, cu sprijinul membrilor grupului infracţional organizat. Trei dintre membrii grupării au fost reţinuţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi. În total, şapte traficanţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago