Actualitate

Devean amendat pentru că a hrănit pisicuțele fără stăpân

Bărbatul a fost sancționat de un polițist local pe motiv că deține trei pisici fără a avea și acordul asociației de locatari, dar și pentru că hrănește pisicuțele fără stăpân.

Nici polițiștii locali nu cunosc legea
A primit o amendă în valoare de 200 de lei pe care a și achitat-o, însă nu banii l-au determinat să se adreseze Judecă­toriei Deva pentru anularea sancțiunii. Bărbatul a chemat în judecată Poliţia Locală Deva, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal şi restituirea sumei de 200 lei, reprezentând amen­dă, pe care a achitat-o. În motivare a arătat, în esenţă, că are trei pisici de rasă, vaccinate, pentru care deţine car­net de sănătate. De asemenea, recu­noaş­te că lasă într-un bol hrană uscată. Arată că a fost amendat în baza art. 3 lit.e) din HCL nr. 354/2018 conform că­ruia este interzisă deţinerea şi creşterea câinilor în apartament fără aprobarea aso­ciaţiei de locatari/proprietari. Poliți­știi locali, în baza unei sesizări telefonice, s-a deplasat la locuinţa bărbatului unde a constatat că acesta deţine în apar­ta­ment 3 pisici fără a avea acordul asocia­ţiei de proprietari şi că hrăneşte pe do­meniul public alte 7-8 pisici fără stăpân. Doar că fapta contravențională consta­tată de polițiștii locali nu este prinsă în lege.

Se referă la câini
Judecătorii au constatat că deveanul iubitor de animale a fost sancţionat pen­tru că deţine în apartament pisici, însă hotărârea se referă la …câini. În acesgte condiții, instanţa a constatat că fapta descrisă nu este sancţionată de textul legal menţionat în cuprinsul pro­ce­su­lui-verbal, acesta fiind anulat. (M.Gânju).

4 comentarii la „Devean amendat pentru că a hrănit pisicuțele fără stăpân

  • Primaria Deva trebuie sa hraneasca animalele fara stapan nu oamenii din buzunarul lor. Hotararea CL încalcă legea.Să continue tot asa si se vor trezi cu actiuni in instanta ca in alte orase si vor plati despagubiri sa se sature la toti care fac eforturi sa hraneasca pisicutele abandonate din oras,Apropo adapost de pisici a facut Primaria Deva???

  • Mi se pare penibil ca un om sa fie amendat pentru hranirea unor animale. Adevaratii infractori umbla pe strada neprinsi, iar Politia Romana da amenzi oamenilor care hranesc niste animale. Penibil!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura