A pierdut doar în semifinale
Însoţită de antrenorul Aurel Bîrcă, de la clubul SCM Deva, Mihaela Chiss a fost repartizată în grupa D a categoriei -44 kilograme. În primul meci, judoka deveancă a învins-o pe Anastasia Balaban (Ucraina) iar în a doua înfruntare a trecut de Fatime Beringer (Ungaria), calificându-se în semifinalele categoriei. În penultimul act, Mihaela Chiss a întâlnit-o pe belgianca Lois Petit, cea din urmă câştigând meciul şi calificându-se în finală. În lupta pentru medalia de bronz, sportiva de la SCM Deva a învins-o pe Marine Gilly (Franţa), asigurându-şi locul pe podium. Medalia de aur i-a revenit sportivei Justine Deleuil (Franţa), urmată de Lois Petit (Belgia), care a cucerit argintul. Pe lângă Mihaela Chiss, o medalie de bronz a cucerit şi Kristina Bulgakova (Rusia).
În cadrul aceleiaşi categorii a luat startul o altă sportivă de la CNF Judo Deva – SCM Deva, Lidia Marin. Repartizată în grupa B, aceasta a pierdut din primul tur, fiind învinsă de Viktoria Vasilchenko (Rusia).
Premize bune pentru Jocurile Olimpice din 2024
Performanţa Mihaelei Chiss l-a mulţumit pe antrenorul Mugurel Ciuşcă, acesta apreciind că reuşita sportivei sale se încadrează în planul Centrului Feminin de Judo. „Un rezultat care mă mulţumeşte şi care se încadrează în planul nostru. Sunt premize bune pentru Jocurile Olimpice din 2024, pentru care se pregătesc sportivele acestui centru. Atât Mihaela Chiss cât şi Lidia Marin sunt speranţele noastre pentru această competiţie, ambele au obţinut rezultate bune la cadeţi şi juniori, urmează să confirme la nivel de seniori”, a spus Ciuşcă. (Ovidiu Mănăstire)
Vorbesc gurile rele că o duduie de la o firmă de insolvență procedează ilegal. Cică…
dr. Ali Iacob Alin, medic primar și șef Compartiment Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Brad Pentru că…
Ș.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Zi de zi, mii de oameni din județ se plimbă prin centre urbane modernizate și…
Minora a depus o plângere la Poliția Hunedoara, după ce a fost lovită de bărbat.…
Costel Cârcel a fost condamnat la închisoare pe viață după ce a ucis, la scurtă…