Categories: ActualitateFlash

Devenii au reuşit o premieră mondială, la Geneva

Livia Botici

Expoziţia „De la primele scrieri la multimedia”, concepută de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din Deva, împreună cu Institutul Multimedia Româno-Elveţian, a făcut adevărate furori în Geneva, la sediul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT). Este pentru prima dată când reprezentanţii acestei instituţii acceptă ca, în sediul lor, să se desfăşoare o expoziţie.

Expoziţia a durat o lună de zile

Ce poate reprezenta un pătrat plin de liniuţe, desenat pe o coală de hârtie? Ei bine, pentru necunoscători, cu siguranţă că nu ar transmite prea mult, însă, pentru cei care au vizitat expoziţia „De la primele scrieri la multimedia”, lansată în februarie, la Deva, pătratul poate reprezenta o poartă, în spatele căreia se află istoria. Iar singurul acces către decriptarea timpurilor de mult trecute este… telefonul mobil, care poate să vadă, în spatele codurilor bidimensionale, exponate prezentate în muzeele româneşti. „Este vorba despre o premieră mondială, întrucât, UIT, cât şi celelalte instituţii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, nu au acceptat până în prezent găzduirea de expoziţii, ci doar scurte prezentări. Tematica expoziţiei l-a sedus pe secretarul general al UIT, Excelenţa Sa Dr. Hamadoun I. Touré. Acesta şi-a exprimat dorinţa ca expoziţia să dureze o lună de zile, din 16 septembrie, până în 16 octombrie, şi să fie deschisă atât delegaţiilor oficiale, cât şi publicului larg din Geneva. „De la inaugurare, zilnic, peste 4.000 de delegaţii admiră istoria României şi, în special, a judeţului Hunedoara, prin vizualizarea, cu ajutorul telefonului, a peste 250 de piese de muzeu, expuse în România”, a declarat Dr. Laurent Chrzanovski, arheolog şi organizator al expoziţiei „De la primele scrieri la multimedia”.

Pregătesc o nouă invenţie

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la sediul Institutului Multimedia Româno-Elveţian, din Deva, cei prezenţi au putut vedea, „zburând” prin sală, Tăbliţele de la Turdaş, din judeţul Hunedoara, cu toate că piesele erau expuse la Muzeul Brukenthal din Sibiu. „Lucrăm la o aplicaţie cu ajutorul căreia posesorii de telefoane mobile să poată vedea, fără ajutorul codurilor bidimensionale, obiecte care sunt într-o altă locaţie. Mai este de lucru, dar sunt convins că vom reuşi”, a declarat Paul Constantinescu, expert în tehnologii mobile, în cadrul Institutului Multimedia Româno-Elveţian.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago