Ciprian Marinuț
Cei trei jucători ai echipei Autobergamo Deva titulari în naţionala de futsal a României au marcat patru din cele șase goluri ale tricolorilor în meciul de debut la Campionatul European „Belgia 2014”, câștigat marți seara cu 6-1 (2-0) contra echipei țării gazdă. Florin Matei a fost omul meciului, reușind o dublă, căpitanul Robert Lupu a marcat și el un gol, iar eroul serii a fost portarul Vlad Iancu care a marcat din poartă în poartă.
Victorie și show
Calificaţi pentru a treia oară la turneul continental, „tricolorii” au predat lecții de futsal echipei Belgiei, ajunsă la „Euro 2014” doar pentru că era țara gazdă a competiției. Mai tehnici, mai experimentați și cu o tactică inteligentă și vicleană, tricolorii s-au impus categoric cu 6-1 (2-0). Ca de obicei, între cei mai buni de pe teren au fost și cei trei jucători de la Autobergamo Deva: Florin Matei, Robert Lupu și portarul Vlad Iancu. România a deschis scorul prin Răducu (min. 4), iar Florin Matei (min. 15) a stabilit diferența de la pauză la 2-0.
Obiectiv: ieşirea din grupe!
Robert Lupu (min. 23) a majorat avantajul românilor la 3-0, după care Rahou (24) a marcat golul de onoare al belgienilor. Echipa țării gazdă a mai avut un gol anulat, după care tricolorii s-au dezlănțuit. Șotârcă (min. 33) a dus avantajul României la 4-1, iar belgienii au jucat riscant, cu portar înaintaș. Riscul asumat a fost taxat de portarul devean Vlad Iancu (min. 36) care a reușit să marcheze cu un vole din propriul careu în poarta goală a belgienilor. Pe final, Rahou (min. 38) a încasat cartonașul roșu, iar România a profitat de superioritatea numerică prin Florin matei care a marcat golul de 6-1, după combinație de manual. „Creierul naționalei ” Robert Lupu își dorește ca naționala României să ajungă până în semifinale. „Avem speranţa că vom ieşi din grupă şi ne vom bate pentru un loc în semifinale”, a afirmat Robert Lupu, înainte de plecarea în Belgia.
România va juca al doilea meci din grupă în compania Ucrainei, ( joi, 30 ianuarie, de la ora 19.30), iar tricolorii vor revanșa după ce „galben-albaștrii” i-au eliminat de la barajul pentru Mondiale. La startul EURO 2014 s-au aliniat 12 echipe: Spania, Rusia, Portugalia, Italia, Olanda, Azerbaidjan, Slovenia, Cehia, Croaţia, Belgia, Ucraina şi România.
Lotul României: portari: Andrei Grigoraş (Spicom Sf. Gheorghe), Vlad Iancu (Autobergamo Deva); jucători de câmp: Ion Al-Ioani (City’Us Târgu Mureş), Cosmin Gherman (City’Us Târgu Mureş), Florin Ignat (City’Us Târgu Mureş), Robert Lupu (Autobergamo Deva), Szabolcs Manya (FK Odorheiu Secuiesc), Cristian Matei (Autobergamo Deva), Robert Matei (Autobergamo Deva), Emil Răducu (FC Balzan – Malta), Marian Şotârcă (Dunărea Călăraşi), Dumitru Stoica (City’Us Târgu Mureş), Laszlo Szocs (City’Us Târgu Mureş). Antrenor: Nelu Stancea
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…