Categories: Sport

Devenii vor să lege al treilea succes consecutiv

Ovidiu Mănăstire

După două victorii la rând, ambele pe teren propriu, CNS Cetate Deva îşi doreşte să obţină şi primele puncte în deplasare, urmând să joace pe terenul vecinei de clasament, Gloria Lunca Teuz Cermei. Alb-albaştrii vor să profite de faptul că adversarii au doi titulari suspendaţi şi să-şi reducă din deficit în clasamentul adevărului.

„Vrem maximum de puncte în acest final de tur!”
Viorel Tănase, tehnicianul grupării devene, este conştient că duelul din judeţul Arad nu este unul uşor dar speră ca elevii săi să fie determinaţi pentru a obţine cele trei puncte. „Nu va fi o deplasare uşoară, cum nici una din acest sezon nu a fost. Însă, eu sper ca jucătorii să fie determinaţi şi să obţinem victoria. Ar fi trei puncte foarte importante care ne-ar aduce la minus 2 şi am fi mai aproape de deblocarea primelor. Am vorbit cu băieţii şi noi ne-am propus să obţinem maximum în acest final de tur”, a spus tehnicianul lui CNS Cetate Deva.

Ousmane incert, Velici şi Pistol „out”
Devenii au o singură problemă de lot pentru acest meci, căpitanul Ousmane N’Doye fiind incert. Senegalezul a acuzat o contractură şi nu s-a antrenat normal în această săptămână dar Viorel Tănase speră să-l aibă apt de joc sâmbătă. „Ousmane a acuzat dureri, are o contractură şi nu s-a pregătit în ritm normal. Vom şti mai multe cu o zi înaintea jocului, dar eu sper să se refacă şi să evolueze în partida de sâmbătă”, a precizat Tănase.
În acelaşi timp, devenii s-au despărţit de doi dintre jucători, reziliind pe cale amiabilă contractele cu Pistol şi Velici. „Velici a plecat fără să anunţe şi ne-am despărţit. Nu ţinem jucătorii cu forţa la Cetate Deva, indiferent de numele lor. La Pistol, motivul a fost legat de starea lui de sănătate. E accidentat de două luni şi nu e sigur că nu ar fi apărut o recidivă. Preferăm să avem jucători apţi şi dubluri pe posturi”, a mai spus antrenorul devenilor.

Gazdele, lipsite de doi titulari
Adversara grupării din reşedinţa judeţului în duelul de mâine, Gloria Lunca Teuz Cermei, ocupă locul 9 în clasament, având o formă mai slabă în ultimele etape după un început bun de sezon. Nou promovata arădeană, antrenată de Mircea Aslău, nu se poate baza în meciul cu Deva pe Suslak şi Diarra, ambii fiind suspendaţi. Partida Gloria Lunca Teuz Cermei – CNS Cetate Deva se joacă mâine, începând cu ora 14.00, pe stadionul „Comunal – Central” din Cermei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago