Dezertări din ALDE la Orăştie

Sorina Popa

Tot Biroul Politic al ALDE Orăştie a părăsit acest partid, pentru a se alătura proiectului politic al Pro România. Potrivit fostului lider al ALDE Hunedoara, Marius Sanfirişca (foto), se pare că toată organizaţia ALDE Orăştie va trece la Pro România.

Vor urma şi altele
„Oamenii sunt nemulţumiţi de politica pe care o face preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a ALDE. Avem informaţii că mai urmează şi alte dezertări din ALDE. Lumea vine spre noi, chiar dacă încă nu au ieşit actele de înregistrare a noului partid politic Pro România“, a declarat Marius Sanfirişca, liderul proiectului Pro România din judeţul Hunedoara.
Adrian Antonie, care a deţinut funcţia de preşedinte al ALDE Orăştie, a declarat: „Am decis, împreună cu colegii din Biroul Politic al organizaţiei, să plecăm din ALDE. Nu ne mai regăsim aici. Ne alăturăm celor de la Pro România. Ideile noastre nu mai coincid cu cele ale celor din ALDE. Organizaţia ALDE Orăştie are 50 de membri. Probabil, vor veni toţi cu noi”.
Înregistrarea noii formaţiuni politice este îngreunată, deocamdată, de fostul patron al Trustului PRO TV, care a înregistrat marca PRO.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • normal ar fi ca totate organizatile ALDE din judet sa se dizolve si sa-l lase pe pescariabilul de MOLOT sa faca singur organizati,acest nemernic a venit la totul gata si sa pus slugile care il pupa in cur (numai NELU ARDELEAN a fost un prost) pe posturi caldute ,directori,sefii de servici,in consilii de administratie.

  • Din ALDE formata printr-o tradare se trece la alta tradare(deci tradare la patrat :) ) la Pro Romania (oare ?) . Cum si Maior s-a declarat interesat vedem cine se aduna ! :) :) :)

  • Da, aceste partide (oare chiar sunt partide?) rezultă dintre-un șir de trădări, prima fiind cea din 2004, soluția imorală. Țolom, la rândul lui, a trădat fără nici un resentiment când pe unii, când pe alții. Napoleon spunea despre Talleyrand că este un rahat într-un ciorap de mătase. Țolom este doar rahat fără ciorap de mătase. De aceea răspândește mirosuri insuportabile.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago