După aproape trei luni, coşmarul locuitorilor din zona Ilia şi Călan a luat sfârşit! De luni, 15 iunie 2020, Urgenţele de aici vor funcţiona din nou.
Zilele trecute, conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a anunţat că vor avea o soluţie pentru ca Secţiile UPU Ilia şi Călan să fie repornite, acestea fiind închise din cauza pandemiei. Oamenii erau nevoiţi în această perioadă să apeleze la 112, iar ambulanţele aveau nevoie de mai bine de o jumătate de oră să ajungă de la Călan la Spitalul din municipiul Hunedoara, respectiv de la Ilia şi împrejurimi la Spitalul din Deva.
Administratorul public al judeţului, Costel Avram, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că lucrurile s-au pornit, urmând ca de luna viitoare să revină la normal la UPU Călan şi Ilia. „La UPU Ilia, va fi un medic de dimineaţă până la ora 15, de luni până vineri, iar până la ora 23 permanenţa va fi asigurată de către asistentele medicale. La UPU Călan nu avem deocamdată medici disponibili, dar de la 7 la 23 vor fi asistente medicale aici. Am avut discuţii cu primarii din Călan, Dobra, Gurasada şi Ilia şi am decis să redeschidem aceste secţii, pentru că oamenii de aici au nevoie de asistenţă medicală, nu-i putem lăsa în voia sorţii. Cele două secţii au fost închise după ce au apărut cazurile de COVID şi spitalul din Deva a fost declarat de guvernanţi spital COVID. Dar, revenim la normal în scurt timp”, a declarat Costel Avram, administratorul public al judeţului.
Primarul din Ilia, Marius Omotă, susţine că a fost un efort comun, al celor din Ilia, Gurasada, Dobra, Călan, dar şi al conducerii Consiliului Judeţean, în special al lui Costel Avram şi, nu în ultimul rând, al lui Vasilică Potecă, prefectul judeţului.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…