Din aprilie, funcţionează Urgenţa de la Călan
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva a prezentat, ieri, soluţiile pentru ca extensia Unităţii de Primiri Urgenţe de la Călan să poată funcţiona cu linie de gardă.
Propunerile au fost prezentate în cadrul unei şedinţe convocată de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, la care au participat prefectul Călin Marian, subprefectul Lorincz Szell, primarul oraşului Călan, Adrian Iovănesc, directorul general al CAS Hunedoara, Adrian David, managementul SJU Deva şi medici din cadrul UPU a SJU Deva.
„Este o soluţie cu care am fost de acord pentru că toţi locuitorii judeţului Hunedoara trebuie să aibă asigurată asistenţa medicală de urgenţă. Să nu uităm însă că ne confruntăm în continuare cu o lipsă acută de medici. Prioritatea este asigurarea urgenţor medicale la UPU Deva şi, în acest context, am solicitat conducerii SJU să prezinte soluţii pentru ca activitatea să nu fie afectată”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele CJ Hunedoara.
Concomitent cu programul propus, SJU Deva continuă demersurile pentru organizarea concursului pentru ocuparea a trei posturi de medici cu specialitatea urgenţă. (A. Năstase)