Comunitate

Din nou câştigător. Aproape 14 milioane de lei se investesc la Uricani, în drumuri vicinale. Banii sunt nerambursabili

Magdalena Șerban

Conducerea orașului Uricani va moderniza 13 drumuri vicinale care necesită să fie aliniate vremurilor actuale (ele sunt de pământ sau pie­truite), în baza unei finanțări ne­rambursabile în cuantum total de 13.828.145,17 lei (cu TVA) pentru care s-a semnat deja contractul, la București.

Condiții egale pentru cetățeni
„Am semnat cu ministrul Adrian Veștea, la Ministerul Dezvoltării, con­tractul de finanțare pentru moderni­zarea drumurilor vicinale spre gospo­dăriile localnicilor aparținând de orașul Uricani și localitățile aparținătoare, mai exact Câmpu lui Neag și Valea de Brazi. Demersul se va derula pe parcursul următorilor 3 ani și implică 13 drumuri vicinale (Beca, Mailat Baltă, Sterminos, Preparației, Pietroasa, Valomir 1, Stânconi, Mârșevoni – tronson 1 și 2, Valomir 2, Sterminos Popești, Valea Paroșenilor, Fețele Topliței și Dinoni – tronson 1 și 2) care la ora actuală sunt de pământ sau pietruite, însă cu aju­torul acestui proiect vor fi modernizate prin asfaltare. Vrem să le oferim cetățenilor condiții similare, chiar dacă unii locuiesc într-o zonă a urbei, iar alții în alta. Nu dorim să existe discrepanțe. Rețeaua de drumuri este extrem de importantă și rămâne o prioritate administrativă”, a transmis Dănuț Buhăescu (foto), primarul din Uricani. Potrivit edilului, după achiziționarea serviciilor de realizare a documentației tehnice în vederea obținerii autorizației de construcție, urmează aprobarea în Consiliul Local al orașului Uricani. Toți acești pași sunt absolut obligatoriu de respectat, făcând parte din cadrul legal. Prin urmare, cel mai probabil anul 2024 va aduce investiția în teren. „Fac apel la înțelegere. Oamenii știu deja că de la câștigarea unui program de modernizare și până la momentul în care este pus în practică, durează. Cu toate că dorința noastră comună este să-l finalizăm cât mai curând, e musai să ținem cont de prevederile legisla­tive”, a mai punctat edilul local.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura