Categories: ActualitateFlash

Directoarea de la OJFIR Hunedoara, trimisă în judecată pentru corupţie

Natalia Bumbac

Directoarea Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Hunedoara, Florinda Emilia Crăciun (foto), a fost trimisă în judecată, fiind acuzată de infracţiuni de corupţie. Dosarul, instrumentat de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia, a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara.

Pagubă de circa 650.000 de lei
Florinda Emilia Crăciun este acuzată de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată. Procurorii anticorupţie susţin că aceasta a folosit la APIA Hunedoara mai multe documente false şi inexacte cu scopul de a obţine ilegal subvenţii din fonduri europene pentru terenuri pe care nu le deţinea în realitate. „Prin aceste demersuri, Crăciun ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 647.157 de lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal. În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpatei”, au informat reprezentanţii Biroului de presă al DNA.

„Mă consider nevinovată”
Contactată pentru a ne oferi un punct de vedere faţă de acuzaţiile procurorilor, Florinda Emilia Crăciun a precizat că faptele de care este acuzată în acest dosar nu au legătură cu funcţia pe care o exercită. „Nu am rechizitoriul şi nu pot spune cu exactitate despre ce este vorba în dosar. În principiu, este vorba despre nişte contracte în participaţiune referitoare la păşunatul oilor pe o suprafaţă de teren. Fapta pentru care am fost trimisă în judecată este de natură privată, nu are nici o legătură cu locul meu de muncă. Eu mă consider nevinovată, urmează ca instanţa să decidă”, a declarat directoarea OJFIR Hunedoara. Florinda Emilia Crăciun este director al OJFIR Hunedoara din luna mai 2015, în trecut fiind angajată în cadrul aceleiaşi instituţii pe funcţii de expert sau şef serviciu.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ea nu e dată afară din partid și nici nu va fi...a participat la acțiunile partidului...eu am văzut-o!!!

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago