Director achitat pentru moartea unui angajat
Alături de director a mai fost inculpat și un inginer, ambii de la Hidroserv Hațeg, pentru că un angajat a murit în urma unei explozii. Cei doi au fost puși sub acuzare de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și condamnați în primă instanță.
Tragedia în urma căreia un angajat al Hidroserv Hațeg și-a pierdut viața a avut loc în vara anului 2015, iar la aproape șapte ani a venit și sentința definitivă. Potrivit rechizitoriului procurorilor, directorul a dispus ca angajatul (zidar) să fie trimis în localitatea Bățălar, pentru a efectua o lucrare de hidroizolație în subsolul imobilului unui amic al său. Din cauza acumulării de gaze de solvenți de la substanța bituminoasă folosită la izolație s-a produs o explozie, muncitorul suferind arsuri pe circa 45% din suprafața corpului, care au condus la deces. Inginerul care-l trimisese propriu-zis pe angajat la Bățălar, după producerea accidentului de muncă a cerut unei angajatesă întocmească o notă de recuperare a orelor suplimentare, prin care s-a atestat în fals că salariatul nu se afla la serviciu. În acest fel a urmărit să ascundă accidentul de muncă care a avut loc în satul Bățălar. ”Deși inculpatul D. I. cunoștea condițiile de la locul unde urma să fie executată lucrarea de hidroizolație, acesta neinformând responsabilul S.S.M. despre lucrare, l-a privat pe (n.r. angajat) de instructajul specific pe protecția muncii cu privire la pericolul pe care îl presupune această activitate nouă, în condițiile în care angajatul Hidroserv a participat la lucrări de hidroizolații numai în spații deschise, iar victima nu a beneficiat de instrucțiuni de folosire în limba română a amorsei bituminoase, achiziționată de Hidroserv pentru efectuarea lucrării de la Bățălar”, se arată în dosar. Angajatul a ajuns de la Hunedoara la Spitalul de Arși din capitală, iar instanța a reținut că „primul lucru pe care l-a întreprins D. I. (n.r. inginerul) odată ajuns la spital, a fost să se intereseze dacă victima a declarat că accidentul suferit a fost în timpul programului de muncă, informându-l și pe inculpatul B. P (n.r. directorul societății), acesta din urmă dând dispoziție și responsabilului S.S.M. să se intereseze ce a declarat victima. De asemenea, deși inculpatul D. I. fusese anunțat că muncitorii sunt la spital, prima grijă a fost să meargă la locul accidentului pentru a aduna lucrurile celor doi”, se mai arată în dosar.
Sentință schimbată de Curtea de Apel Alba
Fostul director (61 de ani) Hidroserv de la acea vreme, pensionar astăzi, a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal. ”Nu regretă și nu își însușește nicio culpă în producerea accidentului care a avut ca urmare moartea angajatului”, au reținut magistrații instanței de fond. Și inginerul (59 de ani) a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal și a”încercat să acopere urmele infracțiunii comițând chiar o altă infracțiune, ceea ce indică faptul că nu conștientizează urmările faptei sale, nu regretă și nu își însușește nicio culpă în producerea accidentului care a avut ca urmare moartea angajatului”. Cei doi au fost condamnați de Judecătoria Hațeg la pedepse cu executare, dar au făcut apel. Curtea de apel a schimbat decizia instanței de fond, a Judecătoriei Hațeg. Astfel, fostul director Hidroserv a fost achitat pentru infracțiunile de ucidere din culpă și de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Inginerul a primit 2 ani de închisoare cu suspendare și o amendă penală de 11.000 de lei. Sentința este definitivă. (M. Gânju)
Cam asa a fost și cu directorul arcelormittal hunedoara.a fost achitat.adica nevinovat.
Și nu a fost nici un vinovat!
Mortul e de vina!