Nicolle Ebner
Conform descentralizării sistemului sanitar, Consiliul Judeţean Hunedoara (CJH) va prelua în administrare Spitalul Judeţean Deva şi Sanatoriile TBC din Brad şi Geoagiu. Ieri, consilierii judeţeni au numit directorii celor trei unităţi, dar şi consiliile de administraţie ale acestora.
Interimat de trei luni
Astfel, noul manager interimar al Spitalului Judeţean Deva este Silviu George Didilescu (foto dreapta), fost subprefect al judeţului. Ionel Circo (foto centru) rămâne în continuare la conducerea Sanatoriului TBC din Brad, iar manager interimar la Sanatoriul TBC din Geoagiu a fost numit Dorel Bretean (foto stânga). Numirile s-au făcut prin decizia preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara (CJH) Mircea Ioan Moloţ, în şedinţa de ieri a CJH, şi intră în vigoare de astăzi. Interimatul este de trei luni, când se va organiza concursul pe post, dar se poate prelungi până la şase luni, în caz de necesitate.
Reprezentanţii CJH în consiliile de administraţie
Tot ieri, au fost votaţi şi reprezentanţii Consiliului Judeţean în Consiliile de Administraţie la cele trei unităţi spitaliceşti. La Spitalul Judeţean Deva, au fost numiţi Dan Magheru (fost director al Direcţiei de Sănătate Publică) şi Sorin Lavu, economist. Reprezentantul numit de preşedintele CJH, pentru care nu a mai fost nevoie de votul consilierilor, este Călin Laza. La Sanatoriul TBC Brad, au fost votaţi Simona Şerban şi Remus Cotoarză, iar la Sanatoriul TBC Geoagiu, Dorina Mihuţiu şi Mirela Opra. Celor amintiţi, urmează să li se alăture în consiliile de administraţie şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Semnarea protocolului de predare-primire a celor trei unităţi spitaliceşti care vor fi administrate de Consiliul Judeţean se va realiza marţi, 29 iunie 2010.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…