Situaţia în care se află, în acest moment, Colegiul Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara, a devenit exasperantă, atât pentru conducerea instituţiei, cât şi pentru Primăria municipiului. Colegiul hunedorean are plăţi restante la furnizorii de utilităţi care ajung la aproape 634.000 de lei, adică 6,3 miliarde în lei vechi. Datorie despre care nimeni nu ştie dacă şi cum va fi plătită vreodată. Şi, pe când colegiul e înglodat în datorii, directorul acestuia gospodăreşte minunat propriul buzunar.
Un record cumplit
Problema de la Colegiul „Matei Corvin” este veche şi complicată. Instituţia de învăţământ gestionează nu mai puţin de 10 clădiri, cu săli de clasă, ateliere, dar şi o cantină şi un internat. De la an la an, datoriile s-au tot adunat, ajungând acum la o valoare totală paralizantă, imposibil de acoperit din buget, cu tot cu rectificările maxime posibile. Pentru a ne face o imagine mai clară a locului unde se situează acest colegiu între instituţiile şcolare similare din Hunedoara, să notăm distanţa uriaşă între cei 634.000 de lei datorii de aici şi 18.000 de lei datorii la Colegiul „Traian Lalescu”, ca să nu mai vorbim de cei 6.000 de lei reprezentând datoriile la utilităţi ale Colegiului „Iancu de Hunedoara”, de peste 100 de ori mai mici.
Peste 400.000 de lei numai la gaz
Chiar şi la ultima rectificare a bugetului local, această instituţie a primit suma cea mai mare, respectiv 298.000 de lei, faţă de 30.000 de lei acordaţi Colegiului de Informatică „Traian Lalescu”, sau 18.000 de lei, Liceului Tehnologic „Constantin Bursan”. Dar e ca o picătură într-un ocean, numai că este evident că bugetul Hunedoarei nu are de unde acoperi o gaură atât de mare, oricât ar încerca.
Directorul Colegiului Matei Corvin, Claudiu Voinia, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că, de fapt, banii primiţi la ultima rectificare „sunt de folos mai degrabă Primăriei, decât colegiului, pentru că se acoperă astfel arierate mai vechi de 90 de zile”. L-am întrebat pe directorul colegiului care este soluţia pe care o vede la situaţia cumplită în care se află instituţia pe care o conduce. El spune că există doar o soluţie, „aceea pe care o cer mereu Primăriei: modernizarea instalaţiilor de gaz”. Să notăm aici şi faptul că numai la gaz, datoriile de la „Matei Corvin” sunt de peste 400.000 de lei. Aşadar, directorul Voinia ar crede că, dacă Primăria Hunedoara îi dă bani să modernizeze centrala termică şi ce mai e nevoie în reţeaua de gaz, lucrurile s-ar rezolva. Numai că nu e chiar atât de simplu cum pare.
Elevul de la „Matei Corvin”, de trei ori mai „scump” decât cel de la „Lalescu”
În realitate, problema modernizării instalaţiilor de gaz la colegiu este altă poveste şi ea înseamnă consum mai mic în viitor. Dar, cum de s-au acumulat aceste datorii uriaşe, datorii care nu se pot plăti? Un control efectuat de Primăria Hunedoara a scos la iveală lucruri nu tocmai limpezi la Colegiul „Matei Corvin”. Astfel, la această instituţie, costul raportat pe elev este de nu mai puţin de 785 de lei, în timp ce la Colegiul „Traian Lalescu”, acest cost este de numai 245 de lei. Se mai arată în analiza primăriei că, la acest colegiu, se înregistrează cele mai mari restanţe la chirii, aproximativ 35.000 de lei, în condiţiile în care şi aşa, cuantumul acestora este mult prea mic, fără să se ţină cont de costul real şi preţul de piaţă. Trebuie notat aici că, din spusele directorului Voinia, în internatul liceului sunt cazaţi cam 48-50 de copii, pe lângă ei locuind profesori, eleve la postliceală şi studenţi. Sursele noastre spun că mai sunt şi alte persoane, din alte categorii, care locuiesc acolo, atracţia fiind mare la plăţi subevaluate.
Fără a detalia mai mult, să spunem doar că în urma controlului efectuat de Primăria Hunedoara se ajunge la concluzia că datoriile uriaşe înregistrate la Colegiul Matei Corvin provin mai degrabă dintr-un management defectuos. Nu poate fi altfel, în condiţiile în care deşi Primăria solicită mereu reducerea cheltuielilor şi realizarea de venituri proprii, pentru că nu sunt bani, la acest colegiu nu funcţionează această reţetă.
Cu buzunarul propriu stă bine
Câteva soluţii punctuale, care ar mai stăpâni pierderile ce tot cresc, au fost date de Primărie: comasarea în mai puţine imobile, reducerea folosirii utilităţilor noaptea, în weekend-uri şi vacanţe, monitorizarea consumului la utilităţi (o vreme s-a pierdut aiurea apă din cauza unei conducte sparte pe care nu a observat-o nimeni) şi externalizarea serviciilor cantinei. Referitor la cantină, aceasta este evident supradimensionată şi, la fel de evident, mare consumatoare de utilităţi. I s-a propus directorului colegiului chiar să se gândească la varianta de a vinde din imobile, dacă tot nu pot fi suportate cheltuielile, dar Voinia refuză această soluţie, considerând că nu e folositoare.
Ciudat şi trist, în acelaşi timp, este faptul că, în timp ce instituţia pe care o conduce este sufocată de datorii de neplătit, directorul Claudiu Voinia gospodăreşte de minune propriile venituri. Astfel, conform declaraţiei de avere publicată pe site-ul Primăriei Hunedoara, Claudiu Voinia a câştigat, anul trecut, numai de la colegiul pe care îl conduce, 158.237 lei, adică aproape 1,6 miliarde de lei vechi, ceea ce înseamnă aproape 13.200 de lei pe lună, din „contract de management plus manager de proiect“. Fără comentarii.
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…
View Comments
Directorul Voinia Claudiu, nu a fost niciodata un bun conducator: nu a facut nimic pentru scoala, pentru bunul mers al scolii,pentru ingrijirea spatiilor din cladiri, din curstea scolii.Peste tot este haos,arata ca o unitate scolara lasata de izbeliste.Nu il intereseaza decat "afacerile" pentru a se imbogati.Este primul care a avut curajul sa "lucreze" cu tiganii, care s-a inteles cu tiganii, cu care a ramas in relatii de prietenie.Prin curtea scolii, sufla vantul, nu vezi nici picior de elev si totusi acest director are : 3 secretare, 2 contabile la 0(zero) picior de elev la vedere.Are, ceeace este culmea unitatilor de invatamant si nu numai a tuturor unitatilor din sectorul bugetar 1(una) secretara care lucreaza cu norma intreaga peste varsta de pensionare de cativa ani buni.Mai are putin si ajunge aceasta secretara sa fie prima femeie iesita la pensie la varsta de 65 de ani, fenomenal nu? Aceasta este secretara d-lui Sincu Gheorghe, au lucrat impreuna, il ajuta in "depozitarea" plaselor cu bunuri primite.A pus-o secretar-sef pe fina ei cu studii medii, chiar daca acolo este secretara cu studii superioara, pentru ca s-o mentina pe ea in functie pana la 65 de ani.Daca scoala este deficitara la cheltuieli curente, de unde isi permite Voinia s-o plateasca pe aceasta?Sa va mai spun, ca aceasta secretara Doanca are o casa mare,in care iti trebuie ghid ca s-o poti vizita,masini,bijuterii,tinute vestimentare luxoase.Pe langa salariul de secretara cu norma intreaga, mai are pensie limita de varsta,pensie de boala.Sotul ei are pensie limita de varsta, salariul pentru norma intreaga.Directorul spune ca o tine pe Doanca in scoala, pentru ca nu are bani,nu-i ajung banii.O crede, pentru ca in aceeasi situatie este si el, de aceiaa alearga mereu dupa bani,incheie tot felul de contracte.Deci, daca o femeie ca secretara Doanca, nu-i ajung banii, atunci cum poate sa imi ajunga mie cu doi copii, sot bolnav si un venit in casa de 8 milioane de lei? Domnul primar este un om de treaba, prea bun, dar ar trebui sa dea cu Voinia de toti peretii.Se plange ca are prea multe cladiri de administrat, dar ca are "clica" prea mare nu vede.Niciodata nu va fi dreptate in tara asta, atata vreme cat unora li se permite sa-si faca de cap.