Cei care stau cu ochii aţintiţi spre China, în extaz faţă de miracolul economic chinez şi lăudând la nesfârşit comunismul capitalist sau capitalismul comunist, de fapt nostalgici ai comunismului de orice tip, ar trebui să aibă în faţă exemplul luminos al Nokia, care a plecat de la Cluj nu spre Helsinki, nici spre Bonn, Berlin, Paris, Londra sau New York, ci spre China. Miracolul chinez nu s-a înfăptuit graţie vreunei minuni, ci inclusiv cu mulţi, mulţi dolari şi mult know-how occidental – prin Occident înţelegând SUA, UE, Canada şi Australia. Prin urmare, orientarea spre China a capitalurilor occidentale a favorizat din plin economia chineză, care a adus în acest joc forţa de muncă foarte ieftină şi multiple facilităţi, după deschiderea operată de Deng Xiao-Ping, cel care a şi lansat sintagma „o ţară, două sisteme”.
Acum, economia chineză, deşi în continuare în interdependenţă cu cele occidentale – vă rog să citiţi ultimele numere din „Foreign Policy” – îşi permite să treacă prin criză în defavoarea unor economii, să le spunem clasice. Nu sunt în măsură să avansez previziuni economice, dar se pot trage concluzii interesante legate de evoluţia statului în ansamblu.
Naţiunea este un construct teoretic, cultural, pe care unii o consideră comunitate inventată. Îmi iau aici distanţa cuvenită în raport cu nivelul de înţelegere al fiecăruia şi voi spune că este nevoie de o anumită obişnuinţă de a vehicula astfel de noţiuni, iar cei care nu o au riscă repede să plonjeze în sloganuri. Naţiunea a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare, nu este o structură rezultată ştiinţific. Dacă în Evul Mediu, noţiunea de popor nu exista în forma pe care i-o atribuim noi astăzi, cu atât mai puţin se putea vorbi despre naţiune. Sigur, ni se pare că naţiunea a fost o evoluţie firească, dar de fapt, a fost indusă, conceptual, de către gânditori ai diferitelor epoci – asta, ca să simplificăm puţin lucrurile.
Dar, capitalul finlandez – reprezentat aici de Nokia – fuge în China, după ce a fost în Germania şi România. Mai este acel capital finlandez? Şi dacă da, îi mai pasă de naţiunea finlandeză? Le mai pasă capitalurilor americane de naţiunea americană, sau prioritar este profitul? Vom încerca să răspundem mâine.
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare…
Mare deranj la o unitate medicală din regiunea cu lămpașe, unde un doftor cu burta…
Magdalena Șerban Vin medici noi și se fac investiții majore la Spitalul Municipal Brad. Prin…
Emil Părău, investitor din Lupeni Pentru organizarea ediției cu numărul 26 a procesiunii religioase ”Drumul…