Categories: ActualitateFlash

Disputa continuă

Sorina Popa

Ieri, Judecătoria Deva a respins acţiunea introdusă de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (foto stânga), împotriva rezoluţiei date de procurori, de neîncepere a urmăririi penale a istoricului Marius Oprea (foto dreapta), pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie. Pe lângă faptul că a respins acţiunea din instanţă, judecătorul l-a obligat să plătească şi cheltuielile de judecată.

„Voi continua acţiunea în proces civil”
„Am aflat despre decizia Judecătoriei Deva, care mi-a respins plângerea, deoarece infracţiunea de calomnie a fost scoasă din Codul Penal. Până acum însă, Marius Oprea nu a adus nici un document prin care să facă dovada că eu am scris note informative la Securitate. De aceea, voi continua acţiunea mea împotriva lui Marius Oprea într-un proces civil”, a declarat Mircea Ioan Moloţ.

„Notele informative au fost curăţate”
Istoricul Marius Oprea a reafirmat, ieri, la Judecătoria Deva, că este sigur că Moloţ a colaborat cu securitatea. „Am studiat dosarul a încă şase persoane care se aflau în atenţia lui Viorel Panţuru, numele de cod al lui Mircea Ioan Moloţ. Din dosarele respective, lipseau multe note informative, dovadă că ele au fost curăţate între timp. Dar, se ştie că s-au scos notele informative din dosarele celor care au devenit membri ai PCR şi care nu mai puteau fi folosiţi ca informatori. Însă, am găsit o notă informativă scrisă de Viorel Panţuru în dosarul lui Matei Schneider, profesor pe atunci la Liceul Metalurgic din Hunedoara. Schneider tocmai depusese cerere de plecare definitivă în Germania. În urma problemelor pe care profesorul le-a avut cu şefii de partid, dar şi de pe urma notelor date despre el de Moloţ, Schneider a fost dat afară din învăţământ. Înainte să plece în Germania, el a ajuns să lucreze la Salubritate. Cum poate să susţină Moloţ că nu a colaborat cu Securitatea? Există note informative date de el”, a declarat istoricul Marius Oprea. Acesta a mai spus că se aşteaptă să fie dat fară din PNL, după aceste declaraţii şi a mai afirmat că îi va face plângere penală lui Mircea Ioan Moloţ, pentru fals în declaraţii şi pentru denunţ calomnios.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Molot (Panturu,"PNL","USL")fost Informator de Securitate asa a spus chiar un PNL-ist de frunte Mircea Muntean ce arogant destept se da vrea sa mai prinda odata ciolanul de presedinte al CJ si apoi nu-l mai intereseaza de PSD (USL) a scumpit apa la noi in Valea Jiului care vine prin cadere si este curata la Deva,Tg.Jiu,Resita,Baia Mare,Craiova,Braila (care este trasa,filtrata,curatata,...din Dunare),....este mult mai ieftina apa fata ca la noi.Pentru Valea Jiului se facea ca vrea sa faca ceva asfaltari de drumuri si apoi motiva ca nu se poate face pentru ca... dar cauta si motive de Mediu spunand ca Termocentrala Paroseni si Minele polueaza.

Recent Posts

Protejează-ți investiția | Cum să alegi suportul potrivit pentru bicicleta ta full suspension

Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…

19 ore ago

Emil Stoica Mariș: Construim un sistem de sănătate modern și accesibil pentru toți

Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…

22 de ore ago

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma: Ne-am angajat să investim în viitorul țării printr-un sistem educațional modern și accesibil

Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…

22 de ore ago

Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara: Municipiul Hunedoara s-a dezvoltat pas cu pas din 2016 încoace

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…

22 de ore ago

Deputatul PSD Natalia-Elena Intotero: Grija față de oameni vine din convingerea că toți merită respect și oportunități egale

„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…

22 de ore ago