Doar cu autoturisme de teren la cetatea Sarmizegetusa Regia!
Iarnă în toată regula la Sarmizegetusa regia, stratul de zăpadă ajungând ieri la o jumătate de metru. Cantitatea mare de zăpadă căzută în ultimele zile pune la grea încercare conducătorii auto care vor să ajungă la destinaţii situate în zonele montane.
De aceea, reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara ne informează că pe DJ 705A, pe sectorul Costeşti – Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia, se poate urca doar cu maşini bine pregătite pentru iarnă. În zonă, stratul de omăt a depăşit jumătate de metru şi, deşi drumul este deszăpezit, se recomandă utilizarea autoturismelor 4×4 echipate cu lanţuri pentru evitarea blocajelor în trafic. (A. Năstase)