Administraţia din Dobra a avut curajul să viseze la un proiect îndrăzneţ de modernizare a căminului cultural din localitatea de centru. De aici şi până la finanţarea lui, a mai fost doar un pas.
„Nu demult, acoperişul căminului cultural din Dobra a fost înlocuit cu ajutorul unei finanţări europene obţinute prin GAL (60.000 de euro), însă edificiul întreg necesită ample lucrări de reabilitare. Acestea le-am cuprins într-un proiect care a fost înaintat Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) şi pentru care urmează, cel mai probabil săptămâna viitoare, să merg la Bucureşti şi să semnez contractul de finanţare în valoare de circa 2.800.000 de lei. Programul prevede atât reabilitări exterioare şi interioare, cât şi montarea unui sistem ultramodern de încălzire, având ca sursă o centrală pe lemne, amenajarea unei săli de protocol, înlocuirea tâmplăriei, noi zugrăveli, înlocuirea podelelor, izolare termică, utilarea bucătăriei, dotare cu mese, scaune şi veselă, achiziţionare şi montare aer condiţionat, sisteme de siguranţă etc. Inclusiv fundaţia va fi întărită, deoarece căminul a fost construit în 1962. De atunci, nu s-a mai făcut nimic la el, funcţionând doar Biblioteca Comunală aici, mai apoi, Biblionet-ul. Doar pereţii vechi mai rămân. Vom face şi o altă schimbare, biblioteca urmând să fie mutată la etaj, iar jos, în locul acesteia, vor funcţiona trei grupuri sanitare. Este un program foarte îndrăzneţ, însă prefer să vorbesc despre cum a fost gândit şi proiectat, la final. Cert este că reprezintă cel mai mare proiect din Vestul ţării, ca anvergură în ceea ce priveşte reabilitarea unui cămin cultural comunal”, a declarat Ovidiu Pădurean (medalion), primarul comunei Dobra.
Acesta şi-a propus ca sala de spectacole să fie una care să ofere condiţii moderne, chiar şi pentru evenimentele de mari pretenţii.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…