Categories: Actualitate

Doi adolescenți teribiliști își pun părinții la plată

Cei doi tineri s-au cățărat pe acoperișul unui ansamblu de joacă din Parcul ”Carol Schreter” pentru a-și face selfie. Adolescenții de 16 ani, respectiv 17 ani, sunt elevi la Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani iar polițiștii locali i-au găsit și-i vor sancționa. ”Dispeceratul Poliției Locale că fost sesizat cu privire la faptul că în Parcul Carol Schreter, zona din vecinătatea străzii Avram Iancu, unde este amplasat un loc de joacă amenajat recent, niște tineri folosesc abuziv echipamentele. La fața locului s-a deplasat deîndată patrula poliției locale, care a constatat faptul că persoanele în cauză părăsiseră zona, fapt pentru care au fost luate informații despre acestea. Ulterior au fost efectuate verificări în zonă, iar în urma semnal­mentelor obținute și a activităților specifice desfășurate la fața locului s-a reușit identificarea persoanelor care au săvârșit aceste fapte”, a declarat Nicolae Stăncioi, Șef Birou Pază în cadrul Serviciului Poliția Locală. Cei doi tineri riscă o sancțiune cuprinsă între 200 și 500 de lei, pentru ”folosirea abuzivă a echipamentelor la locurile de joacă amenajate, fără respectarea ins­trucțiunilor de folosire cuprinse în regulamentul de utilizare”. În plus, locul de joacă în cauză este destinat copiiilor de până la 14 ani. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago