Maximilian Gânju
Doi bărbaţi din Petroşani s-au ales cu dosare penale după ce au provocat un scandal în cartierul Aeroport şi au luat la bătaie pe oricine le-a ieşit în cale. Cei doi s-au răzbunat pe oamenii nevinovaţi, pentru că n-au fost lăsaţi într-un local de pariuri şi jocuri de noroc.
Totul a pornit după o ceartă cu angajatul cu paza al localului, care i-a dat afară pe cei doi pentru că erau băuţi şi puşi pe scandal. Astfel, cei doi şi-au vărsat nervii pe oamenii ieşiţi în calea lor. Supăraţi peste măsură, indivizii au mers la un magazin alimentar şi au spart geamurile, iar apoi l-au bătut pe unul dintre clienţi, un bărbat de 51 de ani. Martorii spun că agresorii aveau o sabie şi un cuţit cu care ar fi ameninţat localnicii, dar la venirea poliţiştilor au „scăpat“ de arme.
„În cazul infracţiunii de lovire, victima este un bărbat din judeţul Vâlcea, în vârstă de 51 de ani, care a declarat că a fost agresat fizic pe strada Aviatorilor (în urma „unei confuzii”), în timp ce în cazul distrugerii, sesizarea a venit din partea unei femei care a reclamat că i-ar fi fost spart geamul magazinului pe care îl deţine pe strada Aviatorilor. În aceste două cazuri, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală, deşi cei care au sesizat iniţial faptele au susţinut că nu doresc să formuleze plângere prealabilă, urmând să îşi exercite acest drept în termenul prevăzut de lege”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Poliţiştii au stabilit că un tânăr de 28 de ani este autorul agresiunii, dar au întocmit dosare penale şi urmează să stabilească cu exactitate implicarea fiecăruia dintre indivizi.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…