Doi copii din Criscior l-au vizitat pe Mos Crãciun la el acasã, în Laponia
Doi copii din comuna zărăndeană Crişcior, Roberta Denisa Mocanu (11 ani) şi Valentin Ionuţ Igreţ (14 ani), au avut bucuria de a-l vizita pe Moş Crăciun la el acasă, în Ţinutul Laponiei, din Finlanda.
Au avut noroc la tragerea la sorţi
Cei doi elevi hunedoreni au câştigat acest privilegiu în urma tragerii la sorţi a concursului intitulat “Intră în lumea magică a lui Moş Crăciun”, organizat de Poşta Română şi dedicat copiilor cu vârsta între trei şi 14 ani. Cei doi s-au numărat printre câştigători, primind câte un voucher turistic în valoare de 2.000 euro, ce va putea fi consumat pentru destinaţia Laponia.
În excursia lor din Laponia, ei au fost însoţiţi de primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui, deoarece din partea familiilor acestora, nu avea cine să-i însoţească. De altfel, edilul i-a şi sprijinit financiar pe cei doi elevi, acolo în Finlanda.
Îşi vor aminti toată viaţa
„Copiii l-au vizitat pe Moş Crăciun, acasă la el, în oraşul Rovaniemi, din Finlanda. Ne-am plimbat cu sania trasă de reni şi câini, am făcut excursii prin pădure, am participat la mai multe spectacole. A fost o ocazie deosebită pentru cei doi copii, mai ales că Denisa este crescută de bunică, părinţii ei decedând, iar băiatul locuieşte doar cu tatăl lui. Dacă nu ar fi fost acest concurs al Poştei Române, ei nu ar fi avut posibilitatea să îl viziteze pe Moş Crăciun, acasă la el”, a spus Ovidiu Furdui, primarul comunei Crişcior.
Reamintim că la acest concurs, organizat de Poşta Română, au participat toţi copiii care au achiziţionat de la oficiile poştale din ţară un kit, care conţine un plic, o coală A4 şi o carte poştală şi au trimis scrisoare la adresa: Santa Claus’ Main Post Office Santa’s Workshop Village, 96930 – Arctic Circle, Rovaniemi, Finland. Prin tragere la sorţi, s-au ales câştigătorii, printre care şi cei doi elevi din Crişcior, care au beneficiat de o excursie la Rovaniemi, în Laponia, la Cercul Polar, unde se află „casa oficială” a lui Moş Crăciun.