Actualitate

Doi copilași, un băiat și o fetiță, abuzați sexual și bătuți de concubinul mamei lor

Pedofilul a fost arestat preventiv la finele lunii trecute și este cercetat pentru viol asupra unui minor, vio­len­ță în familie și tentativă de viol. Pro­cu­rorii Parchetului de pe lângă Jude­cătoria Hunedoara au cerut instanței emiterea unui ordin de protecție îm­potriva abuzatorului, pentru că ares­tul preventiv poate fi revocat sau în­lo­cuit de instanță în viitor, dar vic­timele au nevoie de protecție.

Loviți în repetate rânduri
Din anchetă se reține că băiețelul de 9 ani l-a prins pe concubinul mamei sale în pat cu sora sa de numai 6 ani. ”A obsorvat că numitul Laurențiu G. (con­cu­­binul mamei sale) şi sora sa, res­pectiv minora în vârstă de numai 6 ani, se aflau în pat, într-una dintre came­rele locuinței, iar la un moment dat numitul a pus-o pe aceasta să îi facă sex oral, prinzând-o de cap, aplecând-o înspre el, iar aceasta s-a tras, mo­ment în care Laurențiu G. s-a oprit întrucât a observat că minorul se afla în uşa camerei. Totodată, în data de 15.02.2025, aflându-se la domiciliu (…) a fost chemat în baia imobilului unde i-a solicitat să îi facă sex oral, minorul făcând acest lucru întrucât era speriat. S-a mai arătat că cei doi minori au mai fost loviţi în trecut de pârât”, se reține din dosarul de la Judecătoria Hune­doa­ra. Instanța a dispus ca măsurile de protecție să fie luate pentru o pe­rioadă de 12 luni, apreciind că acest interval este necesar pentru ca pârâtul să-și corijeze comportamentul violent. Individul va fi judecat într-un alt dosar pentru infracțiuinile de viol și violență în familie. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că se pregătește de­barcarea unui personaj politic din zona noas­tră. Zvonerii au…

o zi ago

Bulina albă

Ovidiu Furdui, primarul comunei Crișcior Pentru că a reușit să pornească investiția de alimentare cu…

o zi ago

Bulina neagră

Bogdan H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost prins, din nou, la volan, deși…

o zi ago

Românii dezbat intens refuzul magistraților de a renunța la pensiile speciale: „Nu dai pensia specială din mână pe PNRR-ul de pe gard!”

Pensia medie a foștilor judecători și procurori este circa 5.000 de euro lunar și orice…

o zi ago

Un tânăr a căzut inconștient în sediul Poliției Lupeni

Din cauza băuturii, tânărului i s-a fă­cut rău și a leșinat. Fusese descoperit la un…

o zi ago

Ciclist spulberat de un șofer neatent

Accidentul s-a petrecut într-un sens giratoriu din municipiul Deva, iar ciclistul a fost rănit grav…

o zi ago