Doi elevi din judeţ, eliminaţi de la Bacalaureat
Doi elevi din judeţ au fost eliminaţi din prima probă scrisă a Bacalaureatului, care s-a desfăşurat ieri, 25 iunie. Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului, prof. dr. Maria Ştefănie, cei doi candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudare şi tentativă de fraudare a examenului.
În primul caz, elevul a fost prins cu telefonul mobil la el, fapt interzis prin regulamentul de organizare a examenului. Cel de-al doilea a fost depistat cu fiţuici din care încerca să se „inspire”. Ambii nu vor avea dreptul să se reînscrie la „examenul maturităţii“, decât peste două sesiuni.
În total, la nivelul judeţului, la prima probă scrisă a Bacalaureatului 2018, cea de Limba şi literatura română, s-au prezentat 2.277 de absolvenţi, din 2.476 înscrişi. În ceea ce priveşte totalul candidaţilor, în această sesiune, s-au înscris 2.871 de absolvenţi de liceu, 2.500 fiind din promoţia curentă, ceilalţi, din cele anterioare. Bacalaureatul va continua astăzi, 26 iunie, cu proba de la Limba şi literatura maternă, pe 27 cu Matematică sau Istorie, iar în 28 iunie va fi proba la alegere a profilului. (N. Bumbac)