EvenimentFlash

Doi escroci care foloseau metoda „Accidentul”, arestaţi la Deva

accidentulOana Mihnea

Constantin Craioveanu, din judeţul Ilfov şi Costel Merţan, din judeţul Dâmboviţa, ambii de 26 de ani, au fost „cazaţi“ în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Deva pentru 30 de zile, după ce au înşelat un devean prin metoda „Accidentul“.
Bărbatul de 49 de ani, din municipiu, a fost sunat zilele trecute de o persoană necunoscută, care i-a cerut 30.000 euro ca s-o scape pe fiica acestuia de probleme. Mai precis, i-a povestit deveanului că fata lui a provocat un accident rutier grav în Bucureşti, în urma căruia a decedat un minor şi are nevoie de aceşti bani ca să se împace cu părinţii copilului. În cel mai scurt timp, bărbatul s-a întâlnit cu două persoane necunoscute, cărora le-a înmânat doar 14.000 lei, cât a putut face rost. Abia după asta, a vorbit cu fiica sa şi şi-a dat seama că a fost prostit, motiv pentru care a dat fuga la poliţie să reclame escrocii. Cu ajutorul informaţiilor furnizate de devean şi în urma cercetărilor amănunţite, poliţiştii hunedoreni au reuşit să îi prindă pe cei doi în mai puţin de 24 de ore. Unul dintre făptaşi a fost înhăţat dintr-o sală de jocuri de noroc din Deva, în timp ce pompa în păcănele banii primiţi, iar celălalt dintr-o pensiune din Sântuhalm, unde erau amândoi cazaţi. Din fericire pentru partea păgubită, poliţiştii au recuperat de la ei 10.000 lei.
Constantin Craioveanu şi Costel Merţan au fost reţinuţi pentru 24 de ore, apoi prezentaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva instanţei cu propunere de arestare preventivă. Instanţa deveană a emis pe numele acestora mandate de arestare pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune. Cei doi escroci sunt recidivişti, ei fiind condamnaţi în urmă cu câţiva ani la închisoare tot pentru acelaşi gen de fapte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura