Doi hoţi din Lupeni au fost trimişi în judecată
Aurelian Şerban şi Alexandru Covercă, din municipiul Lupeni, doi hoţi specializaţi pe furturi din locuinţă şi societăţi comerciale, au fost trimişi în faţa instanţei.
Aurelian Şerban este acuzat de săvârşirea a 20 de furturi calificate, iar Alexandru Covercă a scăpat cu acuzaţia de complicitate la furt calificat. Instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru data de 27 octombrie. De asemenea, magistraţii de la Judecătoria Petroşani au decis să îl menţină în arest preventiv pe Aurelian Şerban, în timp ce Alexandru Covercă va rămâne sub control judiciar. Cei doi au spart, în perioada 15 octombrie 2014 -15 august 2015, două locuinţe şi o casă de pariuri sportive. Singur, Aurelian Şerban a reuşit să cauzeze un prejudiciu de peste 53.000 lei. (O. Mihnea)