Maximilian Gânju
Poliţiştii din Petrila au fost alertaţi de către un tânăr cum că autoturismul de serviciu al tatălui său a dispărut din faţa locuinţei, duminică seara.
În urma sesizării, mai multe echipaje de poliţie au scotocit micuţa localitate din estul Văii Jiului, pentru a-i prinde pe făptaşi. Autorii furtului sunt doi adolescenţi, unul în vârstă de 16 ani, iar celălalt de 17, şi au fost descoperiţi la scurt timp pe raza oraşului. Tinerii s-au îmbătat bine şi li s-a făcut de o plimbare, astfel că au pus ochii pe maşină şi au furat-o.
”Cei doi au urcat în autoutilitară, minorul în vârstă de 17 ani a pornit motorul maşinii şi a ieşit din parcare, cu intenţia de a „se plimba prin oraş”, dar, întrucât autoutilitara era dotată cu o cutie de viteze automată, nu a reuşit să o conducă, motiv pentru care la volan a urcat celălalt minor, care a condus autoutilitara pe mai multe străzi, pe o distanţă de aproximativ 2 km, până în zona cap linie Petrila”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Cei doi adolescenţi s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, fără permis şi pentru furt calificat fiind cercetaţi în stare de libertate.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…