Categories: Eveniment

Doi scandalagii, potoliţi doar cu pistolul şi spray-ul

Maximilian Gânju

Doi bărbaţi din municipiul Petroşani s-au ales cu dosar penal pentru tulburarea liniştii publice şi ultraj, după ce au făcut un scandal monstru şi au lovit un poliţist. Omul legii a fost nevoit să scoată arma pentru autoapărare ca să-i liniştească.

Scandalul care a adunat un întreg cartier, ca la urs s-a produs în blocurile de locuinţe sociale din cartierul Colonie, sâmbătă seara. Doi bărbaţi bănuiţi că au afecţiuni psihice au început să urle şi să facă scandal în bloc, iar vecinii au chemat salvarea, cum s-a mai întâmplat în trecut. Echipajul ambulanţei a ajuns rapid la faţa locului. Însă, asistenta şi şoferul salvării abia au scăpat din mâinile scandalagiilor. Aceştia au cerut ajutor poliţiştilor din Petroşani, iar un echipaj a ajuns în câteva minute la faţa locului pentru a-i linişti pe bărbaţi.
„Unul era deja întins pe o targă şi la vederea poliţistului, s-a ridicat şi l-a lovit fulgerător cu pumnul în faţă. Apoi au sărit la celălalt poliţist, care încerca să-i calmeze. Văzând că nu reuşeşte, a scos pistolul din toc. Nu l-a folosit, pentru că imediat, cei doi s-au calmat”, spun colegii poliţiştilor agresaţi. Cei doi indivizi au fost calmaţi, după ce un agent le-a „administrat” o doză de spray iritant lacrimogen şi astfel, au putut fi duşi la spital pentru ajutor de specialitate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago