Doi soți din Petroșani, condamnați după ce au ucis un tânăr în bătaie
Tragedia s-a petrecut pe o stradă din Timișoara, anul trecut, iar cei doi concubini din Petroșani au lovit un muncitor în vârstă de 34 de ani, care era în stare de ebrietate. În altercație au intervenit și alți trei bărbați, aceștia lovindu-l de mai multe ori pe muncitor.
Pedepse mari
Din cauza loviturilor, tânărul a murit în stradă, pe trotuarul din zona magazinului unde mersese să-și ia băutură. Cei cinci agresori au fost acuzați de lovituri cauzatoare de moarte. Procurorii au arătat că inculpații i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele, au imobili-zat-o și au călcat-o cu piciorul pe cap. Hunedorenii și ceilalți trei agresori au susținut că s-au aflat în legitimă apărare, însă instanța a apreciat că ”gesturile victimei, de a se apropia de inculpați cu intenția de a-i lovi, in condițiile în care abia se ținea pe picioare, dezechilibrându-se în mod repetat, nu au fost de natură să pună în pericol persoana inculpaților, fiind evitate de inculpați cu ușurință”. Femeia de 37 de ani, din Petroșani, a fost condamnată la 4 ani închisoare cu executare. Soțul ei a primit o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea, în coautorat, a infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Ceilalți trei inculpați au primit pedepse cu executare cuprinse între 5 și 6 ani. (M. Gânju)