Poliţiştii au stabilit că victima, o femeie în vârstă de 47 de ani, din Orăştie, la primele ore ale dimineţii aştepta sosirea unui tren pe peronul Staţiei C.F. Suspecţii sunt doi localnici, soţ şi soţie, el de 36 de ani, iar ea de 32 de ani şi fiica acestora, o minoră de 12 ani. Cei trei au tăbărât pe victimă şi după ce au agresat-o, i-au luat telefonul mobil şi banii pe care-i avea la ea, adică 100 de lei. Poliţiştii TF din Orăştie au dat imediat de urma suspecţilor şi au reuşit să recupereze prejudiciul de circa 1.500 lei. Bărbatul şi femeia au fost prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie, care au dispus, faţă de aceştia, luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, a precizat IPJ Hunedoara. Fiindcă are doar 12 ani, minora nu va răspunde penal, chiar dacă a luat parte la tâlhărie. (M. Gânju)
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…