Doi spărgători de boxe şi magazii, din Călan, prinşi de poliţişti
Poliţiştii din Călan au reuşit identificarea a doi suspecţi, Ionel C., de 21 de ani şi Ioan F., de 22 de ani, ambii din Călan, cu privire la care au stabilit că au comis mai multe infracţiuni de furt calificat, pe raza oraşului Călan.
În urma probatoriului administrat, poliţiştii au stabilit că, în perioada 23-25.11.2013, cei doi au pătruns prin efracţie într-o magazie din incinta fostului C.A.P. Ohaba Streiului, de unde au furat bunuri în valoare de 3.000 de lei.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 21/22.01.2014, suspecţii au pătruns în casa scării unui bloc situat pe strada Ovid Densuşianu din Călan, de unde au furat un A.T.V. în valoare de 2250 lei, iar în perioada 11-13.01.2014, au pătruns prin efracţie în boxa amenajată la subsolul unui bloc de locuinţe din Călan, de unde au furat bunuri şi alimente în valoare de 3.000 lei. Cei doi mai sunt cercetaţi şi pentru comiterea mai multor furturi prin efracţie din boxe situate la parterul unor blocuri de locuinţe din Călan, fapte al căror prejudiciu depăşeşte 4.500 lei.
Joi, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Hunedoara, poliţiştii din Călan au efectuat trei percheziţii domiciliare la locuinţele celor doi suspecţi, unde au fost găsite mai multe flexuri, bormaşini, truse de chei, radiocasetofoane, dar şi produse alimentare, reuşindu-se astfel recuperarea a aproximativ 75 la sută din prejudiciul total. Ionel C. şi Ioan F. au fost reţinuţi pentru 24 de ore, aceştia urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Hunedoara în vederea emiterii mandatelor de arestare preventivă. (Mircea Crivăţ)