Doi tenismeni, sancţionaţi pentru trucare de meciuri
Daniele Bracciali (40 de ani) şi Potito Starace (37 de ani) şi-au aflat pedepsele după trucarea mai multor meciuri în 2011. Tennis Integrity Unit i-a amendat pe cei doi italieni cu o sumă totală de 350.000 de euro.
De asemenea, aceştia au primit şi interdicţia de a mai evolua. În cazul lui Daniele Bracciali, pedeapsa este excluderea pe viaţă şi şters definitiv din istoria sportului. El nu are voie să intre în incinta arenelor destinate competiţiilor de tenis nici măcar din postura de suporter. În cazul lui Potito Starace, excluderea este pe o perioadă determinată. A primit o suspendare de 10 ani, dar e greu de crezut că va reveni în activitate în 2028 la 47 de ani.
Bracciali a câştigat din tenis 1,8 milioane de dolari. A cucerit şase trofee, unul în acest an, iar cel mai bun loc din clasamentul ATP dublu a fost 21.
Starace a adunat din tenis o sumă de două ori mai mare decât a conaţionalului său, dar nu a câştigat vreun trofeu. Cea mai bună clasare în proba de dublu a fost atinsă în octombrie 2015, când a ocupat locul 27.