Categories: Actualitate

Doi tineri, accidentaţi grav pe şoselele hunedorene

Oana Mihnea

Sărbătorile Pascale au trecut cu suferinţă pentru două familii hunedorene. Un băiat de 13 ani şi un altul de 18 s-au ales răni grave după ce au fost loviţi de două autovehicule.
În primul caz este vorba despre un copil de 13 ani din comuna Pui, care se plimba cu bicicleta pe marginea şoselei. La un moment dat, fără să se asigure, a întors ghidonul brusc spre stânga şi a ajuns direct în mijlocul drumului. Din nefericire pentru el, a fost lovit în plin de o dubiţă, condusă de un bărbat de 53 de ani din Petroşani. Băiatul a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul Orăşenesc Haţeg în comă de gradul trei. Pe numele şoferului a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar dacă băiatul nu va supravieţui accidentului, încadrarea juridică îi va fi schimbată în ucidere din culpă.
O zi mai târziu, un tânăr de 21 de ani din Uricani, în timp ce se afla pe DN 66A, în zona localităţii Câmpu lui Neag, a lovit cu maşina un adolescent de 18 ani. Acesta a încercat să traverseze drumul prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului, pietonul s-a ales cu mai multe fracturi la picioare şi a fost dus la spitalul din Lupeni pentru a primi îngrijiri medicale. Şoferul, după cele întâmplate, în speranţa că va scăpa de răspunderea în faţa legii, a fugit de la locul accidentului. La scurt timp, acesta a fost găsit de poliţişti la o pensiune din apropiere şi a fost condus de autorităţi către unitatea spitalicească pentru recoltare de probe biologice, deoarece mirosea a băutură. Tânărului i-a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. Dacă probele prelevate vor arăta că a fost şi băut, la dosar i se va adăuga încă o infracţiune, aceea a conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

3 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

3 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

3 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

3 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

4 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

4 ore ago