Doi tineri, condamnaţi pentru omor, aşteaptă revizuirea dosarului
Ieri, Tribunalul Hunedoara a admis conexarea într-un singur dosar a două cereri de revizuire din partea a doi tineri hunedoreni, condamnaţi pentru omor.
Este vorba de Anca Maria Murg şi Sorin Vasile Benegui (foto), care au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare, fiind acuzaţi că au omorât în bătaie un tânăr de 18 ani. Totodată, magistraţii au fixat un alt termen la care se vor pronunţa asupra admisibilităţii cererii de revizuire, iar în cazul în care va fi acceptată, dosarul ar putea fi rejudecat. Cererea de revizuire a fost făcută de apărătorul ales al unuia dintre cei doi tineri, pe considerentul că există o stare nouă a felului în care s-au produs faptele, necunoscută încă de instanţa de judecată. Aşa cum susţine avocatul Gheorghe Mărăcine, victima a decedat în urma unei singure lovituri aplicate de Silviu Bruzlea, care şi-a recunoscut fapta, iar ulterior a fost judecat şi condamnat în acelaşi dosar. Ceilalţi doi tineri, aşa cum afirmă avocatul, sunt nevinovaţi, ei fiind condamnaţi pentru o faptă pe care nu au săvârşit-o.
Reamintim cititorilor că Benegui, Murg şi Bruzlea au fost condamnaţi la câte 20 de ani de închisoare fiecare, fiind acuzaţi că au omorât în bătaie un tânăr de 18 ani. Incidentul s-a petrecut în urma unui scandal izbucnit la o discotecă din comuna Băcia, într-o noapte din septembrie 2007. După ce a fost pronunţată sentinţa, cei trei tineri au dispărut, ei neputând fi găsiţi nici până în prezent, deşi sunt daţi în urmărire internaţională. (N. Bumbac)