Eveniment

Doi turişti au murit în munţi, după ce s-au răsturnat cu motocicleta şi ATV-ul

03 atvMaximilian Gânju

Sfârşit de săptămână tragic pentru doi turişti străini care au venit în zonele muntoase din judeţul Hunedoara, în căutare de aventură. Astfel, un cetăţean polonez şi-a pierdut viaţa, după ce a căzut cu motocicleta într-o păpastie din Munţii Godeanu, în timp ce încerca să facă fotografii.

Accidentul a avut loc în zona Izvoarele Cernei, la o altitudine de peste 2000 de metri, la graniţa dintre judeţele Gorj şi Hunedoara. Turistul polonez, în vârstă de 38 de ani, era însoţit de un prieten, ambii fiind cu motocicletele, şi voiau să treacă dinspre Hunedoara spre Gorj, prin munte, pe un drum forestier. Potrivit salvamontiştilor, cei doi turişti încercau să facă fotografii, iar la un moment dat bărbatul de 38 de ani s-a dezechilibrat şi a căzut cu motocicleta într-o prăpastie. Accidentul a fost anunţat la 112 de către prietenul bărbatului, iar la faţa locului a mers o echipă de salvamontişti din Gorj. Din păcate, medicul de pe ambulanţă nu a putut decât să constate decesul.
Turiştii s-au aventurat pe unul dintre cele mai frumoase trasee montane din ţară, pe un drum aflat la o altitudine de peste 2000 de metri, însă extrem de periculos. Salvatorii montani au avut nevoie de mai bine de o oră pentru a recupera trupul victimei, din cauza terenului accidentat.
Un al doilea accident a avut loc pe „Vârful Măgurii”, din comuna Lunca Cernii de Jos. Un grup format din 11 cetăţeni germani au făcut o excursie cu ATV-ul, iar la întoarcere, unul dintre ei, în vârstă de 50 de ani, s-a răsturnat pe drumul forestier, fiind lovit de ATV-ul cu care se deplasa. La faţa locului au ajuns echipaje formate din poliţişti, jandarmi montani, reprezentanţi ai Salvamont Hunedoara şi ai SMURD Hunedoara, care, după efectuarea procedurilor specifice, au constatat, din nefericire, decesul cetăţeanului german.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura