Echipa de handbal masculin a clubului Domino Hunedoara, antrenată de reputatul tehnician Remus Balint, a fost vedeta turneului al doilea al Seriei H a Campionatului Naţional de juniori III, desfăşurat la finalul săptămânii la Tg. Jiu. Handbaliştii hunedoreni au câştigat trei dintre cele patru partide disputate (26-25 cu CSS Dr. T. Severin, 25-24 cu LPS Reşiţa şi 25-15 cu CSS Lugoj) şi au reintrat în cursa pentru cele două locuri care asigură calificarea la turneul semifinal. „Faţă de trei eşecuri şi o victorie la primul turneu, acum, băieţii au un bilanţ de trei victorii şi un eşec (28-38 cu LPS Tg. Jiu n.r), semn că suntem pe drumul cel bun. Se putea şi mai bine, însă în meciul cu gazdele, desfăşurat la partida cu reşiţenii, echipa a cedat fizic şi psihic, din cauza oboselii şi a şicanelor arbitrilor”, a spus Cosmin Hendrea, preşedintele clubului Domino Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…