Una dintre iniţiativele legislative cele mai dezbătute şi, în acelaşi timp, cele mai aşteptate la Hunedoara a fost Legea “SMURD” un proiect al parlamentarilor PSD. Am dorit să aflăm de ce această lege nu a fost încă pusă în aplicare şi pentru aceasta am solicitat câteva lămuriri de la Viorel Sălan (foto), senator PSD de Hunedoara.
– Ce trebuia să urmeze după intrarea în vigoare a acestei legi?
– Pe scurt, conform textului legii, inspectoratele de urgenţă judeţene din judeţele Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu trebuiau să preia personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD, în condiţiile prevăzute. În lege, este prevăzut şi un termen limită, de patru luni de zile pentru finalizarea acestei acţiuni.
– În ce stadiu se află acum aplicarea acestei legi?
– Din câte cunosc, legea nu a fost respectată. Dar faptul că Guvernul Orban nu respectă legea, nu este un fapt izolat. Eludarea legilor a devenit politică guvernamentală oficială, girată sistematic si cu cinism de preşedintele Klaus Iohannis. S-a procedat similar şi în cazul majorării salariilor profesorilor de la 1 septembrie şi în cazul majorării alocaţiilor pentru copii.
– Ce aveţi în intenţie să faceţi acum?
– Am făcut deja primul demers, depunând o interpelare în acest sens adresată ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela. Îi solicit ministrului să comunice public cine se face responsabil de faptul că legea nu a fost pusă în aplicare deşi termenul limită a fost depăşit şi ce măsuri a luat pentru remedierea situaţiei. Lucrurile nu pot rămâne nerezolvate. Oamenii aşteaptă ca situaţia lor să fie rezolvată conform legii.
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Hunedoara CUI mandatar financiar – 11200020 Executat de MEDIA HUNEDOREANĂ SRL Deva
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…