Dosar penal pentru substanţe periculoase
Mai multe kilograme de fungicid şi 10 litri de erbicid cu termen de valabilitate expirat, asta au descoperit poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Hunedoara, în urma unei acţiuni la o societate comerciale din comuna Ilia.
Oamenii legii au stabilit că patronul firmei scosese la comercializare substanţele periculoase al căror termen de valabilitate era expirat. Astfel, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase. (M. Gânju)